Antena 3 CNN Actualitate Locale David a fost ucis de ambulanță pe o trecere de pietoni din Giurgiu. Băiețelul de 11 ani se întorcea de la un antrenament de fotbal

David a fost ucis de ambulanță pe o trecere de pietoni din Giurgiu. Băiețelul de 11 ani se întorcea de la un antrenament de fotbal

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 17:34 04 Ian 2023 Modificat la 17:34 04 Ian 2023

David se întorcea de la un antrenament de fotbal, pe bicicletă, împreună cu mai mulți prieteni. Când a ajuns la trecerea de pietoni, a coborât de pe bicicletă, pentru a traversa regulamentar şi a aşteptat.

O ambulanță i-a acordat prioritate, însă, din spate, un TIR care nu ar fi păstrat distanța necesară nu a reușit să oprească la timp.

Copilul a fost spulberat de ambulanța proiectată de TIR pe trecerea de pietoni

A fost chemată imediat o altă ambulanță, dar medicii n-au mai putut face nimic.

Tragedia s-a produs pe DN 5, în localitatea Călugăreni, județul Giurgiu

"Un cetățean bulgar, în timp ce se deplasa cu un autotren, pe direcția de mers București-Giurgiu, nu ar fi păstrat o distanță corespunzătoare față de un echipaj din cadrul SAJ Giurgiu, condus de un bărbat, de 49 ani, din localitatatea Oinacu, județul Giurgiu, intrând în coliziune cu aceasta. În urma impactului, echipajul SAJ a fost proiectat pe trecerea de pietoni, unde a acroșat un copil de 11 ani, din localitatea Călugăreni, căruia îi acordase prioritate de trecere. 

În urma manevrelor de resuscitare efectuate, a fost declarat decesul minorului de 11 ani. Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cauză și împrejurările în care a avut loc evenimentul​", a transmis IPJ Giurgiu.

În acest caz, a fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.

Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole