Antena 3 CNN Actualitate El este David, băiatul care a murit sub un morman de moloz, la internatul din Odorheiu Secuiesc. Urma să împlinească 18 ani în ziua de Crăciun

El este David, băiatul care a murit sub un morman de moloz, la internatul din Odorheiu Secuiesc. Urma să împlinească 18 ani în ziua de Crăciun

Laura Dinu
1 minut de citit Publicat la 10:04 19 Dec 2023 Modificat la 11:34 19 Dec 2023

A fost deschis dosar penal pentru ucidere din culpă după incidentul tragic de la Odorheiu Secuiesc, unde un perete exterior al internatului unui liceu s-a prăbușit peste elevii cazați acolo.  

Patru adolescenți au fost prinși sub dărâmături. Dintre aceștia, David, un băiat care ar fi împlinit 18 ani de Crăciun, a murit, iar o fată este acum în comă, cu fractură de coloană vertebrală.  

Adolescenții ar fi observat că pereții încep să se crape și au anunțat un profesor, dar, din păcate, nu au apucat să mai iasă din clădire.  

Imobilul nu este încadrat în clasă de risc seismic, asta pentru că nici nu a fost expertizat. Din cauza unor săpături în curtea internatului, clădirea și-ar fi pierdut din stabilitate.  

Aproape jumătate din imobilul construit în anul 1910 s-a prăbușit chiar în momentul în care mulți dintre elevii cazați acolo se întorceau în camere după orele de curs.  

Din păcate, David, un elev de aproape 18 ani din comuna Lupeni, județul Harghita, a fost prins sub dărâmături. A fost găsit de un câine de căutare al salvamontiștilor, însă prea târziu. Tânărul de aproape 18 ani a fost scos fără viață după două ore şi jumătate de căutări. 

”Din câte am înțeles, au început să apară fisuri în pereți. Cei patru au rămas în clădire, doi dintre ei dormeau”, a explicat Cristian Mureșan, purtător de cuvânt ISU Harghita.  

O altă fată a fost găsită de pompieri în stop cardio-respirator. Din fericire, aceasta a răspuns manevrelor de resuscitare și a fost transportată la spital.Tânăra se află în comă și are fractură de coloană.  

”Pacienta este în stare gravă, stabilă hemodinamic, ventilată mecanic, sub analgosedare”, a declarat unul dintre salvatori. 

Alarma că internatul s-a prăbușit a fost dată de un pompier aflat în zonă. Acesta a sunat la 112 pentru a cere ajutor după ce a auzit zgomotul puternic și a văzut un nor dens de praf. 

Clădirea internatului este una dintre cele mai vechi instituții de învățământ din Harghita și aparține Arhiepiscopiei Romano-Catolice. Pentru ea, Primăria Odorheiu Secuiesc plătește anual peste 300.000 de lei chirie din bugetul local. 

Prefectul județului Harghita a declarat că mai mulți lucrători ar fi făcut săpături în curtea internatului, iar clădirea nu a mai avut stabilitate și astfel jumătate din ea s-a prăbușit. 

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole