Antena 3 CNN Sport David Popovici, după rezultatele de la Roma: "Sunt unul dintre rechini acum!"

David Popovici, după rezultatele de la Roma: "Sunt unul dintre rechini acum!"

Mia Lungu
1 minut de citit Publicat la 22:07 15 Aug 2022 Modificat la 22:08 15 Aug 2022

David Popovici a câștigat cursa cu timpul de 1,42:97 și a devenit campion european la proba de 200 metri liber.

"Este fix ce voiam, să cobor sub 1:43.00. Pot să spun că sunt unul dintre rechini acum", a fost prima reacție a lui David Popovici.

"Sunt foarte satisfăcut. Nu sunt în niciun caz dezamăgit că nu am bătut timpul lui Phelps. Am un sentiment, nu prea știu cum să-l descriu... 'Ahh, încă o sutime'. Ăsta a fost primul gând.", a mai declarat David.

"Dar nu are nimic. Am tot timpul din lume. Phelps, când a stabilit timpul, a făcut și record mondial. Cu pași mici și ușor, ușor ne îndreptăm în direcția pe care o dorim.

Da, m-a obosit mai tare această finală, fiind a doua probă din program. M-a obosit neobișnuit de tare. Dar nu a fost cea mai grea cursă din viața mea. Cu siguranță a fost cea mai bună cursă la 200 de metri. Dar asta face parte din sport, din ceea ce facem noi.

Pe podium m-am gândit la toate steagurile României din tribună, la lumea care țipa și mă aplauda", a spus David Popovici, potrivit Gsp.

El a avut peste două secunde avans față de elvețianul Antonio Djakovic. Pe podium a mai urcat austriacul Felix Auboeck. 

David Popovici a devenit al treilea înotător care coboară sub 1 minut și 43 de secunde în proba de 200 m liber, după germanul Paul Biedermann (1.42,00), în 2009, care deține și recordul mondial, și celebrul american Michael Phelps, în 2008 (1.42,96).

În urmă cu două zile, Popovici a câștigat medalia de aur în cursa de 100 de metri. Tot atunci, el a bătut recordul mondial și a devenit cel mai rapid înotător din lume.

Citește mai multe din Sport
» Citește mai multe din Sport
TOP articole