David Popovici, legitimat la Dinamo, a ales în acest an să îşi doneze ziua de naştere pentru ca cinci fraţi muzicieni, toţi performanţi, să aibă parte de un cămin stabil, unde visele să devină realitate.
Pentru ca lipsurile să nu le răpească şansa de a excela, David a făcut apel la donaţii pe o platformă online pentru Andrei, Matei, Bogdan, David, Teodor şi mama lor. La finalul campaniei (4 - 30 septembrie 2023), unul dintre donatori va câştiga, prin tragere la sorţi, o întâlnire cu campionul român.
Chiar în ajunul zile sale de naştere, David Popovici a anunţat:
"Sunt bucuros pentru sprijinul pe care l-am primit din partea oamenilor și îmi doresc să adunăm împreună banii necesari iar mâine, de ziua mea, să le pot spune lui Andrei, Matei, Bogdan, David, Teodor: < Am reușit! > Vă mulțumesc tuturor!"
Astăzi, în ziua în care David Popovici împlineşte 19 ani, platforma de donaţii afişa că suma strânsă pentru cei cinci fraţi a împlinit şi chiar depăşit targetul propus.
Până la acest moment s-au adunat 247.384 lei, suma ţintiă iniţial fiind de 225.000 lei.
La mulţi ani, David!