Antena 3 CNN Actualitate Social David Popovici a strâns peste 160.000 de euro în 10 zile pentru copiii cu nevoi speciale: „Asta e puterea pe care o avem când ne unim”

David Popovici a strâns peste 160.000 de euro în 10 zile pentru copiii cu nevoi speciale: „Asta e puterea pe care o avem când ne unim”

Bianca Chirilă
1 minut de citit Publicat la 15:42 10 Oct 2024 Modificat la 15:42 10 Oct 2024

Sportivul David Popovici, dublu campion mondial şi campion olimpic la înot, a strâns în 10 zile peste 160.000 de euro pentru construirea unei case familiale, potrivit Agerpres.

„A depăşit, astfel, obiectivul iniţial al campaniei de strângere de fonduri demarată alături de Hope and Homes for Children, de 115.000 de euro, respectiv un sfert din banii necesari construirii unei case familiale pentru 11 copii cu nevoi speciale medii şi severe, din ultimul centru de plasament din Sectorul 5, Bucureşti”, precizează sursa citată.

Aproximativ 147.000 de euro provin exclusiv din donaţii individuale - peste 7.200 de donaţii făcute la apelul lui David Popovici în perioada 30 septembrie - 9 octombrie 2024, iar diferenţa, din donaţii de la companii.

„Vă mulţumesc din suflet pentru fiecare gest de bunătate! Sprijinul vostru este copleşitor şi este încă o dovadă a puterii pe care o avem atunci când ne unim. Mi-am dorit, la începutul campaniei, să fim mulţi şi să fim buni, pentru aceşti copii. Nu mi-am imaginat însă că în primele 24 de ore de la primul meu mesaj se vor strânge peste 50.000 de euro, aproape jumătate din sumă - şi nici că voi depăşi suma propusă ca obiectiv, deşi mi-am dorit. Dar mai sunt multe cărămizi de pus la casă, de aceea vă rog să rămâneţi alături de noi şi de copii”, a declarat David Popovici.

În semn de recunoştinţă pentru toţi cei care i s-au alăturat în acest demers, David Popovici a ales să îşi doneze echipamentul de premiere purtat pe podiumul Jocurilor Olimpice de la Paris 2024 - tricoul, bluza şi pantalonii de trening, alături de încălţămintea sport. Toţi cei care au făcut o donaţie de minimum 50 de lei pe pagina de campanie (ambasadorpentruacasa.ro/david) intră automat în tragerea la sorţi, iar câştigătorul echipamentului va primi premiul chiar de la David Popovici.

Prin această campanie umanitară, organizatorii îşi propun să fie strânsă întreaga sumă, de 450.000 de euro, de care este nevoie pentru construirea casei familiale care să ofere un cămin sigur şi adaptat copiilor cu nevoi speciale.

Citește mai multe din Social
» Citește mai multe din Social
TOP articole