Antena 3 CNN Economic Data la care se vor putea face plăţile cu cardul de energie | Boloș anunță principalele modificări

Data la care se vor putea face plăţile cu cardul de energie | Boloș anunță principalele modificări

Georgiana Adam
1 minut de citit Publicat la 14:57 11 Ian 2023 Modificat la 15:55 11 Ian 2023

Oficialul spune că sunt peste 550.000 de beneficiari ai cardului de energie care nu au nomenclator stradal. Este vorba despre situații întâlnite în mediul rural, în care locuitorii apar la aceeași adresă. 

Ca urmare, beneficiarii vor fi stabiliți printr-un sistem de declarații pe propria răspundere și cu ajutorul informațiilor culese pe teren de angajații Poștei Române.

"De luni, 16 ianuarie, până pe 1 februarie, vor fi distribuite aceste declarații în localitățile rurale. Astfel reușim să clarificăm calitatea de beneficiar al cardului de energie", a anunţat, miercuri, Marcel Boloș.

Citeşte şiScutiri de impozit pentru părinţii care au copiii înscrişi la școală, grădiniță sau creșă

În cazul beneficiarilor care au colocatari, aceștia se vor adresa Primăriei din raza de domiciliu pentru întocmirea unei anchete sociale.

"Dacă are colocatari, fie îi radiază din evidențe, fie se adresează Primăriei", a explicat ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene modalitatea în care va fi stabilită situația locativă.

Calendarul cardului de energie

16 ianuarie - 1 februarie: se distribuie către asociaţiile de proprietari scrisoarea prin care se prezintă metodologia de utilizare a certificatului de datorie

20 ianuarie - o primă prezentare a acestui document şi a modalităţii de utilizare

16 ianuarie - 1 februarie: declaraţia pe proprie răspundere va fi distribuită (beneficiarii care nu au nomenclator stradal)

1 februarie: începe distribuirea cardului de energie

1 februarie - 15 februarie: se anunţă beneficiarii eliminaţi din liste pentru că au venituri peste 2.000 lei

1 martie: se vor putea face plăţi. 

Perioada de valabilitate a cardului este 30 iunie, banii pot fi folosiţi până atunci, dacă anchetele sociale nu se finalizează până în martie.

Facturile care se pot deconta, dar nu trebuie să fie mai vechi de luna septembrie.

Boloş: "Plafonul de venit nu trebuie să sară de 2.000 de lei"

"Plafonul de venit la locul de consum să nu depăşească 2.000 lei", a precizat Boloş.

A doua modificare constă în decontarea lemnelor de foc.

"Pot ridica în numerar, de la poştaş, sumele de bani pe care le-au cheltuit. Dar trebuie să aibă factură"

În ceea ce privește lemnele de foc cumpărate pentru sezonul de frig, a fost stabilit un sistem de decontare.

"Dacă au documente justificative, respectiv factură și documentul de plată, intră în sistemul de decontare și pot ridica în numerar de la poștaș sau de la oficiile poștale sumele pe care le-au cheltuit. 

Un mecanism în favoarea beneficiarilor care permite decontarea sumelor achitate în numerar", a precizat ministrul Boloș.

Toate modificările au fost făcute prin decizii ale Guvernului în urma ședinței de miercuri.

Citește mai multe din Economic
» Citește mai multe din Economic
TOP articole