Antena 3 CNN Economic Data limită până la care se mai poate cumpăra vechime în muncă pentru pensie în România

Data limită până la care se mai poate cumpăra vechime în muncă pentru pensie în România

Ştefan Petrică
1 minut de citit Publicat la 12:12 15 Feb 2023 Modificat la 16:43 15 Feb 2023

Persoanele care doresc să cumpere vechime în muncă pentru a avea acces la pensia pentru limită de vârstă sau anticipată mai au timp până în vara acestui an.

Statul român permite românilor să cumpere vechime doar până la 31 august, adică cei care nu au până la 15 ani vechime, cât prevede legea în prezent.

Potrivit legii, cei care nu îndeplinesc condiția stagiului de cotizare pot să contribuie la sistem prin plata contribuțiilor de asigurări sociale pe o perioadă de șase ani anterioară datei încheierii contractului de asigurare socială.

În prezent, legislația pentru ieșirea la pensie prevede o vechime minimă de 15 ani în câmpul muncii și 35 de ani pentru pensia de limită de vârstă.

Cât costă un an de vechime în muncă în 2023

Citeşte şi: Data la care românii cu pensii mai mari de 4.000 de lei îşi vor primi banii reţinuţi de stat

Având în vedere că salariul minim a urcat la 3.000 de lei brut de la 1 ianuarie 2023, cota urcă la 750 de lei, de la 638 de lei în 2022.

Cei care doresc să cumpere un an de vechime, trebuie să plătească 9.000 de lei.

Plata contribuției de asigurări sociale se realizează prin orice mijloc de plată prevăzut de lege, inclusiv în numerar, la casieria casei teritoriale de pensii în raza căreia se află domiciliul persoanei interesate sau mandatarului desemnat de aceasta prin procură specială.

Citește mai multe din Economic
» Citește mai multe din Economic
TOP articole