Anunțul a fost făcut de conducere a Casei Naționale de Pensii, care spune că poștașii vor începe să livreze banii din data de 4 decembrie.
Din cauza faptului că urmează mai multe zile libere pentru bugetari, 30 noiembrie şi 1 decembrie, plus zilele de weekend, Casa Națională de Pensii anunţă că românii îşi vor primi banii începând cu data de 4 decembrie.
Mai exact de luni, vor începe să fie livrate pensiile.
De asemenea, pensionarii care au ales ca banii să fie primiți prin card trebuie să știe că pe data de 12 decembrie vor intra sumele de bani pentru fiecare persoană în parte.
Oficialii dau, așadar, asigurări că până la finalul lunii decembrie toţi românii își vor primi pensiile.
În prezent, angajații din Casele Naționale de Pensii sunt protestează, nemulțumiți de salariile pe care le au, dar și de condițiile de muncă.
Printre principalele reglementări din noua lege a pensiilor
- introducerea unei noi formule de calcul, bazată pe numărul de puncte realizat de fiecare beneficiar potrivit principiului contributivităţii;
- stabilirea vârstei standard de pensionare la 65 de ani, atât pentru femei, cât și pentru bărbați;
- stagiul minim este de 15 ani, iar stagiul complet de cotizare contributiv de 35 de ani;
- reducerea vârstelor standard de pensionare pentru persoanelor care au realizat stagiu de cotizare contributiv în condiții de muncă speciale și deosebite, în condiții de handicap sau au depășit stagiul complet de cotizare;
- stagiul de cotizare mai mare de 25 de ani va fi răsplătit cu puncte suplimentare pentru vechime;
- normalizarea condițiilor speciale și deosebite de muncă până în anul 2035;
- acordarea unor beneficii pentru mame, care se pot pensiona mai devreme cu câte şase luni pentru fiecare copil pe care l-au născut şi crescut, până la vârsta de 16 ani, în limita unei reduceri maxime de trei ani şi şase luni;
- luarea în calcul la stabilirea pensiei a sporurilor nepermanente pentru care s-au plătit contribuții.
Cum află românii când se pot pensiona
Când mă pot pensiona - este o întrebare care îi interesează pe mulţi români, fie că încă lucrează şi urmează să iasă la pensie, fie că deja s-au pensionat, dar anticipat.
Acum puteţi afla în mai puţin de un minut data la care vă puteţi pensiona, fie că e vorba de pensie anticipată, pensie anticipată parţial sau pensie pentru limita de vârstă.
Tot ce aveţi de făcut este să intraţi pe site-ul Casei Naţionale de Pensii Publice, să vă completaţi data naşterii şi sexul, apoi aflaţi data pensionării (Explicaţii în Galeria foto).