Antena 3 CNN Actualitate Data la care se deschide Târgul de Crăciun din Piața Constituției şi se aprind luminiţele din Bucureşti

Data la care se deschide Târgul de Crăciun din Piața Constituției şi se aprind luminiţele din Bucureşti

Georgiana Adam
2 minute de citit Publicat la 15:55 15 Noi 2023 Modificat la 15:55 15 Noi 2023

"În perioada 30 noiembrie – 26 decembrie, în Piața Constituției are loc cel mai mare târg dedicat sărbătorilor de iarnă din București, organizat de Primăria Capitalei prin Creart – Centrul de Creație, Artă și Tradiție a  Municipiului București. Intrarea este liberă. 

Tot din Târgul de Crăciun București, în seara zilei de 30 de noiembrie, la ora 18:00, se va aprinde și iluminatul festiv în Capitală", a transmis, marți, Primăria Capitalei.

Potrivit sursei citate, bradul va fi înalt de 30 de metri, îmbrăcat în cetină.

"Peste 130 de căsuțe vor găzdui meșteșugari din toate zonele țării, creatori autentici și producători locali, nu vor lipsi de la târg globurile pictate manual, coronițele împletite, decorațiunile și ornamentele specifice, icoane și obiecte din lemn, ii și costume tradiționale, jucării, accesorii, bijuterii, podoabe și cosmetice naturale, dar nici cozonacii, prăjiturile și ciocolata de casă, turta dulce sau acadele", mai anunță Primăria Capitalei.

Program artistic la Târgul de Crăciun București, din Piața Constituției 

[GAL layout="2"]

Târgul de Crăciun București va avea două zone dedicate muzicii specifice sărbătorilor.

În zona tradițională publicul poate asculta colinde interpretate de coruri și grupuri de copii, recitaluri ale artiștilor instrumentiști, dar și ansambluri ale minorităților și comunităților naționale, iar cea de-a doua zonă va fi animată de mixurile DJ-ului pe ritmurile internaționale ale celor mai cunoscute melodii ale sezonului de iarnă.

Deschiderea oficială – 30 noiembrie, Ziua Națională a României – 1 Decembrie, Sfântul Nicolae, Ajunul și cele două zile de Crăciun, precum și week-endurile vor fi sărbătorite prin concerte susținute de ansambluri, artiști de renume, trupe îndrăgite, precum și prin activități speciale, organizate împreună cu partenerii Târgului de Crăciun București.

Activități pentru copii la Târgul de Crăciun București, din Piața Constituției 

"Devenită deja o tradiție pe care cei mici o recunosc și o iubesc, Casa lui Moș Crăciun dezvăluie în detaliu întreaga poveste a simbolului internațional al acestei sărbători. 

Cu o suprafață de peste 100 de metri pătrați, decorată și pictată manual, pentru a reda întocmai lumea magică a Moșului, aceasta îi așteaptă pe tot parcursul evenimentului, pentru a-și pune în cuvinte, desene și scrisori, cele mai sincere dorințe, în prezența spiridușilor. 

În primele săptămâni, copiii vor fi întâmpinați cu ateliere de creație, pentru a realiza propriile decorațiuni și ornamente. 

De vineri, 15 decembrie, Moș Crăciun sosește și el aici pentru a-i întâlni zilnic, a-i asculta și a le povesti, la rândul său, despre toate miracolele Crăciunului. 

În după-amiaza Ajunului, Moșul își va lua sania și va pleca pentru a împărți daruri, sub bradul de Crăciun, copiilor din toată lumea", mai transmite PMB.

Atracții pentru întreaga familie la Târgul de Crăciun București, din Piața Constituției 

"Roata panoramică va oferi vizitatorilor o perspectivă unică asupra evenimentului și a orașului, aceștia putând admira, de la înălțime, luminile de sărbătoare, căsuțele ornate festiv și spectaculosul Brad de Crăciun, decorat cu stele aurii, ghirlande și mii de globuri.

Poziționat chiar în centrul Târgului de Crăciun, trenulețul tematic va reda, totodată, o priveliște captivantă, în cadrul unei călătorii de poveste.

Mascotele și artiștii animatori pe picioroange, îmbrăcați în costume fascinante, vor interacționa și se vor fotografia cu publicul, aducând tuturor veselia specifica sărbătorii", mai transmite PMB.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole