Antena 3 CNN Actualitate Darius Vâlcov și-a dat demisia de la Guvern

Darius Vâlcov și-a dat demisia de la Guvern

1 minut de citit Publicat la 11:56 03 Iun 2019 Modificat la 11:56 03 Iun 2019

Consilierul premierului Viorica Dăncilă pe probleme economice, Darius Vâlcov, și-a depus demisia de la Guvern. 

Darius Vâlcov și-a dat demisia în urma unei discuții pe care a avut-o cu premierul. 

Darius Vâlcov a fost condamnat anul trecut de Înalta Curte la opt ani de inchisoare cu executare în dosarul in care este acuzat de trafic de influență. Decizia nu este definitivă. Darius Vâlcov a comis faptele de care este acuzat în perioada in care era primar al municipiului Slatina (Olt).

Vâlcov a fost vreme de opt ani primar al Slatinei din partea Partidului Democrat, iar din 2012, senator PSD. Din august până în decembrie 2014 a fost ministru delegat pentru Buget, iar din decembrie 2014 până în martie 2015 a fost ministru al Finanțelor Publice în Guvernul Victor Ponta.

DIICOT i-a deschis un nou dosar

Procurorii DIICOT au dispus recent începerea urmăririi penale pe numele lui Darius Vâlcov, consilierul premierului Viorica Dăncilă, pentru săvârşirea infracţiunii de divulgare a secretului care periclitează securitatea naţională, în legătură cu publicarea protocolului de colaborare între SRI şi Parchetul General.

Potrivi unor oficiali ai DIICOT, Vâlcov a fost pus sub acuzare încă din luna februarie, fiind citat de două ori pentru a fi audiat, informa Agerpres.

Dosarul a fost deschis după ce Darius Vâlcov a postat pe Facebook, în august 2018, un protocol de colaborare între SRI şi Parchet, care avea caracter clasificat, referitor la "cooperarea pentru îndeplinirea sarcinilor ce le revin", încheiat în decembrie 2016.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole