Antena 3 CNN Life Dar și Har. Ce este hipnoza și cum îi ajută pe oameni

Dar și Har. Ce este hipnoza și cum îi ajută pe oameni

<1 minut de citit Publicat la 23:20 21 Iun 2019 Modificat la 23:20 21 Iun 2019

Eugen Popa, președintele Asociației Române de Hipnoză, a explicat la „Dar și Har” ce este hipnoza și cu ce îi poate ajuta pe oameni. 

„Suspendarea neîncrederii” e cea mai simplă definiție a hipnozei. 

„Din păcate, cei mai mulți au această percepție că în timpul hipnozei se întâmplă ceva neobișnuit. Poate fi făcută de spectacol sau terapeutic. E ca un dans, e o colaborare, un contract între cele părți. Hipnoza nu are nicio valoare intrinsecă, e o unealtă pe care o folosesc pentru a obține anumite rezultate.. rezolvarea unor probleme de sănătate, spre exemplu, eliminarea blocajelor”. 

„Ne ajută să punem deoparte acea funcție a minții care spune că nu o să meargă”. 

„Trebuie să identifici ce-și dorește omul respectiv. Mulți spun aș dori să mă simt altfel.. nici ei nu știu ce vor. Cu siguranță au o nemulțumire. Important e să clarifici ce își dorește omul să obțină, apoi se explică ce se va întâmpla. Apoi începem să lucrăm în direcția rezolvării a ce vrea să obțină”, a mai spus Eugen Popa. 

 

Etichete: Dar și har
Citește mai multe din Life
» Citește mai multe din Life
TOP articole