Maşina s-a ciocnit cu un camion, a părăsit carosabilul şi s-a izbit de un copac. În urma impactului a luat foc şi doar doi dintre cei trei tineri au putut fi scoşi la timp din autoturism. Din păcate, Dănuț a rămas încarcerat şi nu a putut fi salvat.
Ceilalţi doi tineri au fost transportaţi la spital în stare de semiconştienţă.
În urma incidentului, polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.
”Astăzi, 30 mai ac, în jurul orei 20.00, polițiștii rutieri au fost sesizați despre faptul că în afara localității Podu Iloaiei a avut loc un accident rutier soldat cu victime omenești. Un autoturism s-ar fi răsturnat în afara părții carosabile, ulterior apărând un incendiu. În urma accidentului rutier a rezultat rănirea a două persoane și decesul unei alte persoane rămasă încarcerată în autoturism. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și ucidere din culpă, în vederea clarificării întregii situații de fapt și luării măsurilor legale care se impun”, se arată în comunicatul poliției.
”Băiatul era semiconștient, ne-am ars la mâini, dar nu ne-am mai putut apropia de el”
Șoferul autoturismului, care a scăpat nevătămat, a refuzat să sufle în etilotest și spune că, de fapt, pasagerul care a murit carbonizat s-ar fi aflat la volan. Martorii și polițiștii însă îl contrazic.
”Mașina era pe o parte, am agățat-o cu un cârlig și am tras-o un pic, ca să scoatem pe cei din interior. La volan se afla un băiat care mirosea a alcool, în spatele lui, pe banchetă se afla o fată. Erau cu toții semiconștienți, la fel și al treilea tânăr, aflat pe bancheta din dreapta șoferului. Mașina începuse să ardă. Am scos fata, apoi șoferul. Apoi am început să tragem de pasagerul din dreapta, însă a explodat ceva în mașină. Băiatul era semiconștient, ne-am ars la mâini, dar nu ne-am mai putut apropia de el. Era vâlvătaia prea mare. Era un pic mai grăsuț decât ceilalți, nu am putut să îl răsucim, să-l scoatem. Ne pare rău pentru el”, povestește un tânăr care a văzut tot ce s-a întâmplat și i-a ajutat pe răniți să iasă din mașină.
Martorii spun că cei trei miroseau a alcool
”Mirosea a amoniac în interior, și încă nu ne-am dat seama ce a explodat. Cert este sigur că șoferul era băut, și pasagerul din dreapta care a murit, de asemenea, și fata de pe bancheta din spate”, spune un alt martor, potrivit ziaruldeiasi.ro.
”Nu avea cum să fie la volan tânărul mort, noi am văzut totul”, mai spune o altă persoană care a asistat la accident.
Și-a luat permisul în ziua în care a murit
Din primele informații, se pare că cei trei tineri se îndreptau către Belcești, localitatea Hodora, unde locuia Dănuț Iliescu. Autoturismul în care a ars ar fi aparținut surorii victimei carbonizate.
Rudele tânărului spun că acesta și-ar fi luat chiar ieri permisul de conducere și cel mai probabil a sărbătorit evenimentul cu prietenii lui.