Potrivit presei locale, doi angajați ai Societății de Utilități Publice „Vodovod” din Bor, care lucrau în Banjsko Polje, și care circulau cu viteză foarte mare, au lovit-o cu mașina pe fetiță, care ieșise din curte.
Micuța s-ar fi aflat chiar în mijlocul drumului când a fost spulberată de mașină.
Cei doi au oprit, au coborât din autovehicul, însă, în loc să încerce să îi salveze viața, au ales să o bage în portbagaj. De acolo, au plecat spre o groapă de gunoi din zonă, unde au aruncat trupul fetiței, pe care l-au acoperit ulterior cu gunoaie.
Bărbații au curățat mașina cu acizi și substanțe chimice pentru a îndepărta petele de sânge din portbagaj. Doar prin analize criminalistice și prin folosirea lămpilor speciale, anchetatorii au reușit să determine urme de sânge. Ulterior s-a stabilit că sângele îi aparține fetiței.
Se presupune faptul că cei doi s-au întors de mai multe ori la groapa de gunoi unde s-au asigurat că trupul micuței nu este vizibil.
În Galeria Foto de mai jos puteți vedea mai multe imagini cu micuța Danka, fetița ucisă în Serbia
[GAL layout="3"]Cei doi și-au mărturisit crima
Vestea că micuța Danka a fost ucisă a venit chiar din partea președintelui Serbiei, Aleksander Vucic.
”Avem vești proaste în legătură cu copilul, micuța noastră Danka din Bor. Poliția a arestat două persoane care, dacă înțeleg corect, au ucis-o pe micuța Danka. Și, din câte am înțeles, au recunoscut că au comis crima.
Acum îi conduc pe polițiști la locul unde au aruncat cadavrul copilului”, a spus președintele.