După ce în vară s-a vehiculat că Daniela Nane s-a căsătorit cu fostul ministru Adrian Cioroianu, afișând o verighetă pe deget, actrița a recunoscut oficial că este o femeie măritată. Daniela Nane, fostă Miss România, s-a măritat în secret, fără niciun fel de tam-tam, potrivit Libertatea.ro.
Discretă în ceea ce privește viața amoroasă, Daniela Nane a refuzat mereu să vorbească despre bărbații din viața ei. Invitată la Gala premiilor Gopo, Daniela Nane a vorbit despre cum decurge relația cu soțul ei.
Daniela Nane și Adrian Cioroianu s-au cunoscut în urmă cu mai bine de doi ani și nu a trecut mult până și-au dat seama că au foarte multe lucruri în comun și că ar fi păcat să nu-și lege destinele.