Antena 3 CNN Politică Prima reacție a lui Daniel Tudorache după renumărarea voturilor de la Sectorul 1: ”Fără acele imagini nu ajungeam aici!”

Prima reacție a lui Daniel Tudorache după renumărarea voturilor de la Sectorul 1: ”Fără acele imagini nu ajungeam aici!”

Fostul primar al Sectorului 1 din Capitală, Daniel Tudorache, a intrat în direct la Antena 3 unde a declarat că, înainte de a se pronunța cu privire la rezultatul renumărării voturilor, așteaptă comunicatul oficial al Parchetului General.

de Laura Dinu    |   

”Eu pot să vă spun doar că aștept comunicatul oficial care sper să vină mâine sau cel târziu vineri și atunci putem spune exact ce s-a întâmplat în sectorul 1, la alegeri. 

Procurorul de caz ne va comunica mâine ce a descoperit la renumărarea voturilor. E adevărat, această renumărare trebuia să aibă loc în jurul datei de 1 octombrie, dar o parte dintre membrii oficiului electoral de sector s-au opus. Bănuiesc că aveau informații sau știau ei de ce trebuiau să se opună.

Nu o să fac niciun comentariu până nu voi avea un comunicat oficial!”, a declarat Daniel Tudorache la Antena 3. 

Întrebat dacă imaginile prezentate în urma alegerilor, în care câteva persoane umblau la sacii cu voturi, au contat, Tudorache a fost de părere că, fără acele imagini, nu s-ar fi demarat o anchetă. 

”În urma acelor imagini, PSD-ul împreună cu mine am făcut acea solicitare la SIIJ, de renumărare a voturilor. Dacă nu existau acele imagini nu cred că ajungeam aici”. 

Procurorii au terminat numărătoarea voturilor la Sectorul 1. Daniel Tudorache ar fi câștigat alegerile

Renumărarea voturilor de la Sectorul 1 s-a încheiat.  Potrivit surselor Antena 3, în urma acțiunii, au fost descoperite diferențe mari între voturile renumărate si cele raportate de secții.

Din primele date reiese că două seri la rand s-ar fi umblat la buletinele de vot.

10 polițiști au renumărat voturile, fiind un proces destul de dificil, ținând cont că unii saci cu buletine erau uzi și foile lipite între ele. 

Potrivit surselor citate, există diferențe mari și între voturile obținute de Daniel Tudorache și Clotilde Armand.

În cursul zilei de mâine, Parchetul General va da un comunicat oficial cu privire la rezultatele renumărării voturilor de la Sectorul 1. 

Etichete: Daniel Tudorache
TOP articole
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile