Antena 3 CNN Actualitate Social Omul de afaceri Daniel Ştefănescu a fost reținut într-un dosar de fraude imobiliare

Omul de afaceri Daniel Ştefănescu a fost reținut într-un dosar de fraude imobiliare

Redacția Antena 3 CNN
<1 minut de citit Publicat la 10:33 15 Mar 2024 Modificat la 14:49 15 Mar 2024

Omul de afaceri Daniel Ştefănescu este acuzat de înşelăciune iar procurorii cer mandat de arestare pe numele lui. Vineri, procurorii prahoveni l-au reţinut, pe proprietarul companiei Gersim, unul dintre cei mai mari importatori şi distribuitori de telefoane mobile şi tablete din România.

Surse judiciare au declarat pentru News.ro că acesta este acuzat de comiterea mai multor fapte de înşelăciune în domeniul imobiliar. Concret, Ştefănescu, în calitate de asociat al unui antreprenor din domeniul construcţiilor, ar fi ştiut şi participat la acţiuni de înşelăciune constând în faptul că, după ce a ridicat un bloc de locuinţe în Ploieşti, antreprenorul a vândut aceleaşi apartamente mai multor persoane. 

Conform anchetatorilor, tranzacţiile s-au desfăşurat cu complicitatea unor avocaţi şi notari din Ploieşti, de asemenea, implicați și ei în dosar. 

Alături de Daniel Ştefănescu au fost reţinuţi alţi trei oameni de afaceri. Pentru Ştefănescu şi doi dintre aceştia, procurorii cer emiterea de mandate de arestare preventivă, judecătorii prahoveni urmând a se pronunţa vineri cu privire la această solicitare, au precizat sursele citate.

Citește mai multe din Social
» Citește mai multe din Social
TOP articole