În urma incidentului din trafic în care a fost implicat Daniel Horodniceanu, vicepreședintele CSM, Poliția din Iași a demarat o anchetă internă, împreună cu IPJ Iași, pentru a clarifica situația.
Conform unui comunicat de presă al IPJ Iași, înregistrarea video a fost făcută de unul dintre polițiști cu telefonul mobil, după ce Horodniceanu ar fi lovit mașina de poliție și i-ar fi înjurat pe cei doi agenți.
Deocamdată, polițiștii implicați nu sunt cercetați disciplinar, dar au fost convocați să dea explicații în privința acestui caz.
"Conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Iași a dispus efectuarea de verificări prin intermediul Biroului Control Intern, cu privire la modul de acțiune al polițiștilor din cadrul Secției nr. 1 Poliție Rurală Iași, în noaptea de 05/06.05.2023.
Astfel, în cadrul verificărilor s-a constatat, fără dubiu, faptul că imaginile din timpul intervenției nu au fost realizate cu body-cam-ul aparținând unității”, au transmis reprezentanții IPJ Iași, azi, într-un comunicat de presă, potrivit Bzi.ro.
Totodată, reprezentanții poliției spun că agentul ar fi filmat interacțiunea cu Horodniceanu "ca și măsură de protecție față de o eventuală contestare a modului de intervenție, având în vedere comportamentul acesteia”.
Din verificările efectuate până în prezent "nu rezultă că imaginile ar fi fost făcute publice de către cei doi polițiști care au constatat contravenția”, au mai precizat reprezentanții IPJ Iași.