Antena 3 CNN Economic Daniel Dăianu, preşedintele Consiliului Fiscal, confirmă gaura din buget: "Puzderia de facilităţi fiscale au dus la venituri joase"

Daniel Dăianu, preşedintele Consiliului Fiscal, confirmă gaura din buget: "Puzderia de facilităţi fiscale au dus la venituri joase"

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 21:34 22 Apr 2023 Modificat la 21:48 22 Apr 2023

Daniel Dăianu, preşedintele Consiliului Fiscal, a declarat, la Antena 3 CNN, că regimul fiscal din România a fost caracterizat, în ultimul deceniu, de anumite transformări, care l-au făcut să fie profund inechitabil.

"În ultimul deceniu, am asistat la transformări ale regimului fiscal,  care l-au făcut să fie profund inechitabil.

Am spus, în anumite documente ale Consiliului Fiscal, că regimul de taxe și impozite este regresiv, adică cei care au venituri mai mici, plătesc mai mult, ceea ce este profund inechitabil.

Din păcate, de-a lungul ultimului deceniu, guvernele au dovedit o nonșalanță teribilă în a reduce taxe și impozite, fără a avea grijă de echilibrul bugetar, într-o țară în care veniturile fiscale sunt foarte joase.

Citește și: DSU, colaborare cu Serviciul Național de Prevenire și Răspuns la Dezastre din Chile

Această puzderie de facilități și de discriminări au făcut ca veniturile să fie joase, în condițiile în care avem și deficite bugetare mari, care s-au justificat, să spunem, în pandemie sau în condițiile crizei energetice, când au fost necesare cheltuieli suplimentare.

Noi avem un dezacord structural între cheltuielile permanente și veniturile permanente.

Gaura există, pentru că există slăbiciuni în construcția bugetului.

Eu salut încercarea Guvernului de a reduce din cheltuieli, dar nu pot fi tăiate cu satârul, pentru că viața va arăta că anumite cheltuieli nu pot fi eliminate", a spus preşedintele Consiliului Fiscal.

 

 

Citește mai multe din Economic
» Citește mai multe din Economic
TOP articole