Antena 3 CNN Politică Daniel Constantin face anunțul: „Luni vom avea evenimentul de lansare al noului partid”

Daniel Constantin face anunțul: „Luni vom avea evenimentul de lansare al noului partid”

S.T.
1 minut de citit Publicat la 23:09 25 Mai 2017 Modificat la 23:09 25 Mai 2017

Fostul copreşedinte al ALDE Daniel Constantin a anunţat că luni seara va avea loc evenimentul de lansare a noului partid pe care îl construieşte.

„Avem două nume pe care le pregătim, mâine vom decide într-o şedinţă, după care actele vor fi depuse şi mergem mai departe. Într-adevăr se înfiinţează un nou partid politic, încet, încet pentru că, în primul rând, trebuie să depunem actele, să avem acordul de la judecătorie şi poţi să spui că ai un partid în momentul în care ai o reţea, în momentul în care ai foarte mulţi aderenţi la planurile pe care le-ai făcut”, a afirmat Daniel Constantin la TVR.

El a spus că, dintre cele două denumiri ale partidului analizate, varianta cea mai acceptată este "Pro România".

„Luni seara o să avem un eveniment, un altfel de eveniment de lansare în care spunem: domnule, noi ăştia suntem şi vrem să pornim un nou proiect. Vom vedea cum va evolua, dar aşa cum a pornit, cred că sunt şanse bune să meargă bine”, a adăugat Daniel Constantin.

Constantin a explicat că noua formaţiune va avea o ideologie de centru, care va încerca să îmbine măsuri de dreapta, cu măsuri de protecţie socială în egală măsură. „În acelaşi timp, trebuie să avem mai predominant accentele patriotice, fără să mergem în zona naţionalistă extremistă”, a adăugat Daniel Constantin.

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole