Deputatul Daniel Constantin confirmă că trădează din nou și anunță că șase parlamentari PRO România vor vota Guvernul Orban. Anunțul acestuia vine după ce fostul premier Victor Ponta a declarat că Mihai Tudose ar fi negociat cu PNL pentru susținerea Guvernului.
Conform lui Daniel Constantin, nu este exclus ca Guvernul să fie votat de șapte sau opt parlamentari. Daniel Constantin a răspuns și amenințărilor cu excluderea din PRO România, făcute de Victor Ponta.
„Dacă niște colegi ne vor spune că nu mai putem continua în Pro România, cu siguranță ne vom găsi calea", a scris Daniel Constantin pe Facebook.
"De câteva zile în Pro România au fost câteva discuţii de opinie. Au fost câţiva colegi care au spus că ar fi bine ca acest Guvern să fie învestit, după care Pro România se poate poziţiona în funcţie de acţiunile pe care le întreprind guvernanţii. Dacă au acţiuni bune, sigur că suntem alături, dacă nu guvernează bine, îi sancţionăm. Aceste discuţii au avut loc până acum jumătate de oră. Din păcate, nu s-a ajuns la o concluzie, ca atare majoritatea parlamentarilor Pro România probabil nu vor veni la vot, dar sunt câţiva oameni care vor să îşi exercite votul pentru învestirea Guvernului Orban. Cred că sunt şase, şapte, posibil chiar opt colegi, care vor fi prezenţi şi care vor vota pentru învestire", a afirmat Constantin.
Întrebat dacă va fi exclus din partid, Daniel Constantin a spus: "Haideţi să vedem, noi cred că astăzi dăm un vot care arată consecvenţa. Am votat pentru demiterea Guvernului Dăncilă, astăzi votăm pentru învestirea unui Guvern, pentru că, deja, avem o perioadă de instabilitate, cred că trebuie să dovedim responsabilitate".
"Să vedem ce se va întâmpla ulterior, noi suntem membri Pro România. Vă asigur că nu veţi auzi niciun cuvânt rău din partea mea vizavi de Victor Ponta. Este opţiunea pe care el a avut-o, i-am explicat care sunt raţiunile noastre şi sunt convins că în continuare vom avea o relaţie civilizată indiferent de decizia pe care domnia sa o va lua. Nu voi ezita dacă ceilalţi colegi sau domnia sa vor spune că nu putem să mergem mai departe, nu voi ezita şi, cu siguranţă, ne vom găsi calea", a adăugat el.