Reamintim că, deputatul PNL Virgil Popescu, fost ministru al Energiei, a transmis luni că reprezentanţii OMV au încercat constant să determine anumite schimbări în legea offshore, inclusiv cât a fost el ministru al Energiei şi el nu a cedat.
Potrivit, fostului ministru al Energiei, OMV trebuie să respecte aceeaşi lege pe care o respectă toate companiile în România iar o schimbare a cadrului legislativ acum ar fi cel puţin suspectă şi în detrimentul românilor.
În acest context, senatorul PSD Daniel Cătălin Zamfir a lansat un atac dur la adresa fostului ministru al Energiei, Virgil Popescu pe care îl acuză că a vândut interesele României, iar acum încearcă să pozeze ca un salvator.
"Războinicul luminii cu miros puturos de petrol şi gaze
Ce ai făcut tu, Virgile?
Nu ai cedat la presiunile OMW de a schimba legea off-shore??
D-aia au crescut benzinăriile OMV pe care le administrează familia ta? Chiar nu ți-e rușine?
În tot mandatul tău ai fost preș în fata OMV! N-am să înșir aici toate favorurile făcute lor, mă rezum doar să-ti spun că le-ai pus pe tava, Virgile, mega afacerea parcului fotovoltaic de la CE Oltenia, războinic al luminii care te auto-zugrăvești!
P.S. Şi pentru respectarea adevărului istoric, noi cei de la PSD am impus în coaliția de guvernare amendamentul cu dreptul de preempțiune al Statului roman. Ai fost ministrul Energiei care a vândut interesul României şi acum vrei sa pozezi in salvator.
La groapa de gunoi a istoriei cu tine", a transmis senatorul PSD Daniel Cătălin Zamfir pe Facebook.