Antena 3 CNN Life Travel Daniel Cadariu: "Avem ce oferi, dar problema noastră e promovarea" | Ce planuri are Ministerul Turismului pentru România

Daniel Cadariu: "Avem ce oferi, dar problema noastră e promovarea" | Ce planuri are Ministerul Turismului pentru România

Iulia Gorgorin
3 minute de citit Publicat la 22:05 25 Iul 2022 Modificat la 22:33 25 Iul 2022

Daniel Cadariu, ministrul Turismului, a anunţat, astăzi, în cadrul emisiunii "În faţa naţiunii" de la Antena 3, că vrea să facă o achiziţie publică pentru o firmă de publicitate care să apeleze la influenceri pentru a promova destinaţiile turistice din România.

Ministrul a spus că vrea să activeze şi portalul românia.travel, asupra căruia a pierdut dreptul de folosire, după ce instituţia nu a plătit suma de 100 de euro.

Destinaţie din România, inclusă de CNN Travel în topul celor mai frumoase locuri din Europa

Munţii Apuseni au fost incluşi de CNN Travel într-un top al celor mai frumoase destinaţii din Europa. Jurnaliştii spun că, în Apuseni, turiştii îşi pot petrece o vacanţă de vară ideală cu temperaturi scăzute şi poteci pustii.

"Nu numai Apusenii. Şi Carpaţii Orientali sunt nemaimpomeniţi. Sâmbătă am parcurs o portiune din Via Transilvanica, de la mănăstirea Suceviţa până la mănăstiea Moldoviţa, împreună cu un grup de prieteni. Am parcurs 20 de kilometri prin pădure, zone deosebite", a spus ministrul Turismului.

Daniel Cadariu: "Avem ce oferi. Într-adevăr, e o problemă a noastră de 30 de ani, pe componenta de promovare"

"Suntem mult rămaşi în urmă, din păcate. Din punct de vedere turistic, avem extrem de multe de oferit, în afara turismului de litoral. Acesta este un bun exemplu şi felicitări pentru promovare.

Pas cu pas putem să promovăm. Eu am făcut foarte multe deplasări în teritoriu, am aproape 20 de întâlniri în teritoriu și  de fiecare dată am încercat să vizitez ceva în zona respectivă și să înțeleg ce se întâmplă și la nivel local și zonal. Şi sunt extrem de multe inițiative care și funcționează în ce înseamnă promovare. Într-adevăr, nouă ne lipsește elementul care să permită promovarea destinației turistice în România.

Nu am reușit în cei 30 de ani și trebuie să recunoaștem lucrul acesta. Din păcate, în 2020 şi în 2021 nu s-a făcut absolut nimic pe această componentă. Ba mai mult, în 2021 s-a renunțat inclusiv la participarea la târgurile internaționale. Ce am încercat și unde suntem noi în momentul de față pentru a da șansă acestei componente atât de necesară turismului românesc. În primul rând, am terminat legislația care să facă funcționale acele mecanisme, acele organisme care au și vor avea de aici încolo atributul acesta.

Deși era prevăzut de 12 ani în lege, nu erau apărute normele de aplicare și atunci nu au putut fi constituite și mă refer la OMD-uri, organizațiile de management al destinațiilor, care vor fi și la nivel local, și județean, și regional și un OMD național și care va prelua această sarcină începând cu sfârșitul anului 2023.

Ministerul Turismului vrea promoveze România cu ajutorul influencerilor

Ce încercăm noi să facem pentru anul acesta? Precizez că noi, ca minister, ne-am format pe deplin abia în aprilie, deci avem trei luni de zile de când încercăm în paralel să rezolvăm mai multe lucruri. Și atunci, în momentul de față avem în vedere cel puțin trei acțiuni de promovare. Suntem în faza în care dăm forma finală a caietelor de sarcină. 

Avem o inițiativă de a încerca elemente de promovare cu ajutorul influencerilor. Și români și străini, pe de o parte. Pe de altă parte, ne-am propus o campanie. Evident, vom apela la o firmă specializată, la o agenție de publicitate, vom face o achiziție publică și vom conlucra pe domeniul acesta. Pe acest subiect suntem sprijiniți de acel consiliu de brand turistic național, în care suntem și noi reprezentați, dar și toate asociațiile profesionale din domeniul turismului pentru a găsi forma ideală. 

A doua măsură pe care o avem în vedere este o promovare combinată pe TV și online în două țări țintă, principalele țări furnizoare de turiști străini de-a lungul timpului pentru România. Şi mă refer aici la Germania și Marea Britanie.

Și a treia cale pe care o pregătim și suntem tot la nivel de caiet de sarcini, o reprezintă constituirea portalului românia.travel, acel portal pentru care nu s-a plătit în cursul anului 2021 o sumă derizorie, de 100 de euro și am fost nevoiți să lucrăm 3 luni de zile pentru a recăpăta drepturile de proprietate asupra lui. Sunt doar trei modalități de a încerca, pe lângă participarea la târguri. Asta se va întâmpla în cursul anului, de aici încolo, evident. Sper să avem în două-trei luni ce să prezentăm, concret", a anunţat Daniel Cadariu, în exclusivitate la Antena 3.

Citește mai multe din Travel
» Citește mai multe din Travel
TOP articole