Antena 3 CNN Emisiuni Decisiv Agresorul fostului preot Daniel Balaș este cadru militar al Forțelor Navale Române

Agresorul fostului preot Daniel Balaș este cadru militar al Forțelor Navale Române

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 19:22 06 Iun 2024 Modificat la 19:22 06 Iun 2024

Fostul preot Daniel Balaş a fost urmărit în trafic şi atacat de mai mulţi indivizi. În urma agresiunii, fostul preot a suferit trei fracturi, dintre care una la maxilar.

După ce polițiștii au deschis o anchetă, s-a descoperit faptul că unul dintre agresori este cadru militar, motiv pentru care ancheta a fost preluată de Parchetul Militar.

Bătăușul care l-a lovit în trafic pe Daniel Balaș, care urmează a fi supus mai multor operații, participa la competiții de kick boxing.

„Erau să dea cu mașina peste mine, să mă omoare”

Atacul a avut loc după ce fostul preot a fost tras pe dreapta, spune el, de mai mulți indivizi care se aflau în trafic, apoi luat la pumni.

„Eu nu mai simt toată partea asta. Deci unde pun mâna, eu nu simt nimic. Sunt foarte grav lovit. Toate cele trei oase ale feței sunt rupte. A fost primul meu contact vizual cu ei.

La un moment dat, șoferul a dat claxoane, flash-uri. După ce s-a fluidizat traficul, am venit pe prima bandă și ei s-au oprit în drept cu mine, m-au înjurat și mi-au zis să trag pe dreapta.

Eu n-am apucat decât să mă dau jos și momentul ăla a venit șoferul, m-a împins și de lângă șofer a plecat o ploaie de pumn. Problema a fost că m-au lovit și au fugit.

În momentul când s-au urcat în mașină, erau să dea cu mașina peste mine, să mă omoare”, a declarat Daniel Balaș.

Avocatul fostului preot spune că în acest caz a fost formulată o plângere pentru tentativă de omor.

„Noi am formulat plângere pentru tentativă de omor. Raportat la consecințele deosebite produse, leziunile sunt mai mult decât semnificative. Oasele feței sunt distruse și trebuie o operație sau mai multe de o complexitate deosebită”, spune avocatul fostului preot.

Parchetul Militar a preluat acest dosar și va face cercetări în continuare pentru a stabili cu exactitate ce s-a întâmplat acolo, cu atât mai mult cu cât se pare că agresorul a fost identificat.

Acesta fusese angajat în urmă cu aproximativ două luni în cadrul Forțelor Navale Române. 

Acum s-a deschis o anchetă și în cadrul instituției respective.

Citește mai multe din Decisiv
» Citește mai multe din Decisiv
TOP articole