Antena 3 CNN Economic Daniel Baciu a explicat ce se va întâmpla cu cele două milioane de pensionari pentru care pensiile nu vor crește. Doar trei milioane de seniori vor primi bani în plus

Daniel Baciu a explicat ce se va întâmpla cu cele două milioane de pensionari pentru care pensiile nu vor crește. Doar trei milioane de seniori vor primi bani în plus

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 12:00 15 Noi 2023 Modificat la 12:00 15 Noi 2023

Sunt aproximativ cinci milioane de pensionari în România, însă pensiile vor crește, după recalculare, doar pentru trei milioane. Daniel Baciu, președintele Casei Naționale de Pensii Publice, a explicat ce se va întâmpla cu celelalte două milioane de seniori care nu vor primi niciun ban în plus în septembrie.

„În anul 2024, vom avea două creșteri de pensii. Odată cu 1 ianuarie, unde vor beneficia toți pensionarii sistemului public de pensii - vorbim de aproximativ 5 milioane de pensionari, iar cu 1 septembrie pensiile se vor recalcula pe noua formulă de calcul din noua lege a pensiilor.

Aici contează foarte mult parcursul profesional, contează foarte mult stagiul de cotizare, contează foarte mult valoarea indicelui de corecție pe care l-a avut în momentul ieșirii la pensie.

Deci nu mai este o creștere în procent fix, cum este de la 1 ianuarie, ci este o creștere în funcție de constantele, de variabilele, pe care vi le-am spus", a punctat Daniel Baciu, potrivit Agerpres.

Așadar, din luna septembrie, aproximativ trei milioane de pensionari vor beneficia de o nouă creștere. 

„Acest lucru este variabil, depinde de la un pensionar la altul, în funcție de istoricul profesional. Aproximativ 3 milioane de pensii vor crește", a transmis Daniel Baciu.

Întrebat ce se va întâmpla cu restul de două milioane de pensionari pentru care veniturile nu vor crește, Daniel Baciu a explicat că pensiile acestora nici nu vor scădea. Așadar, vor primi aceiași bani stabiliți după majorarea de la 1 ianuarie. 

”Nici o pensie nu va scădea în urma recalculării, există un principiu în sistemul public de pensii care specifică faptul că rămâi în plată cu cuantumul cel mai avantajos”, a mai explicat șeful CNPP, potrivit DCNews

Etichete: Daniel Baciu
Citește mai multe din Economic
» Citește mai multe din Economic
TOP articole