Antena 3 CNN Economic Daniel Baciu a anunțat când începe marea recalculare a pensiilor. Pensionarii care iau 1500 - 2000 de lei în plus după majorare

Daniel Baciu a anunțat când începe marea recalculare a pensiilor. Pensionarii care iau 1500 - 2000 de lei în plus după majorare

Laura Dinu
1 minut de citit Publicat la 02:00 07 Dec 2023 Modificat la 02:00 07 Dec 2023

Potrivit șefului CNPP, schimbările majore nu vor veni în ianuarie, când pensia va fi majorată cu 13,8%, în raport cu inflația, ci din septembrie, după ce toate pensiile vor fi recalculate. 

Iar recalcularea va începe imediat ce se va termina digitalizarea dosarelor de pensie care a ajuns la peste 95%, potrivit șefului CNPP. 

În urma recalculării, sunt pensionari care vor beneficia de creșteri de peste 70%. În bani, asta înseamnă undeva între 1500 și 2000 de lei în plus pentru seniori. 

”Avem un exemplu, o persoană care a avut un stagiu de cotizare contributiv de 37 de ani și șapte luni, în momentul de față are o pensie în plată, vorbind de luna decembrie, de 2.257 de lei. La data de 1 ianuarie 2024, când vom avea acea indexare de 13,8%, pensia va fi majorate de la 2257 de lei la 2569 de lei, începând cu data de 1 septembrie, rezultând o pensie de 3873 de lei. În cazul acesta este o creștere de 71,6% față de ceea ce primește în prezent respectivul pensionar”, a spus Daniel Baciu în exclusivitate la Antena 3 CNN.

Citește și: Şeful Casei de Pensii a anunțat când vor fi tipărite noile taloane de pensii, cu sumele majorate

Analiștii economici atrag atenția însă că majorările vor fi înghițite rapid de scumpiri. 

”Prețurile, în 2024, vor continua să crească. Faptul că se temperează inflația nu înseamnă că toate câștigurile noastre vor arăta mai bine. Dimpotrivă, prețurile vor continua să crească, poate mai puțin decât în prezent, dar puterea noastră de cumpărare se va reduce. Iar cei mai afectați de această situație sunt pensionarii care au pensii undeva până în 1800 - 2000 de lei”, a explicat analistul fiscal, Adrian Negrescu, la Antena 3 CNN. 

Din păcate, nici pensionarii nu au așteptări prea mari. 

În România sunt, în prezent, peste 5 milioane de pensionari. 

Etichete: Daniel Baciu
Citește mai multe din Economic
» Citește mai multe din Economic
TOP articole