Daniel Baciu susține că nu există o întârziere în ceea ce privește trimiterea deciziilor de recalculare a pensiilor. Potrivit acestuia, seniorii își vor primi la timp documentele, astfel încât să beneficieze de pensiile mărite de la 1 septembrie 2024.
”Trebuie să adoptăm un act normativ. Se lucrează la Casa de Pensii pentru ca aceste decizii să ajungă în timp util, astfel încât, cu prima zi lucrătoare din septembrie, oamenii să își primească drepturile de pensie.
Noi trebuie să ne încadrăm în acest timp pentru ca oamenii să le primească până în septembrie, astfel încât să știe care sunt drepturile ce li se cuvin prin noua lege a pensiilor.
Nu suntem în întârziere, suntem în grafic, astfel încât oamenii să își primească drepturile care li se cuvin”, a declarat Daniel Baciu la Realitatea.
Șeful CNPP a subliniat din nou că, de la 1 septembrie, aproximativ 70% dintre pensionari vor primi bani mai mulți.
”Anul acesta avem două majorări ale pensiilor. Una la 1 ianuarie, când s-a majorat cu 13%, și mai avem ce-a de-a doua în septembrie, când vorbim de recalcularea celor 5000 de dosare aflate în plată, în sistemul public. După această recalculare, în jur de 70% din pensionari vor avea majorări ale pensiilor”, a spus el.
Mai mult decât atât, Daniel Baciu a anunțat că cei care vor să își cumpere vechime pentru pensie o pot face în continuare.
”În momentul de față, avem o prevedere clară în lege, pe care am considerat că trebuie să o permanentiză, un act normativ pentru cumpărarea retroactivă. Această posibilitate era valabilă și în noua lege a pensiilor și a fost un real succes. Cine are această posibilitate, să o facă”, a spus mai spus Daniel Baciu.
Cum vor fi trimise deciziile
Românii își vor primi deciziile prin poștă, cu confirmare de primire.
”Cu siguranță pensionarii vor primi aceste decizii de recalculare. Am ajuns la o formă privind modalitatea de trimitere, pentru că este foarte important, aceste decizii trebuie să le trimitem automat cu confirmare de primire, recomandate, nu putem să le trimitem pur și simplu cu o expediție simplă.
Purtăm discuții pe aspecte tehnice cu Poșta Română privind modul de distribuire a acestor decizii de recalculare. Săptămâna viitoare probabil vom definitiva și acest act normativ care vizează această prestație pe care compania Poșta Română o face către noi și aceste decizii, din această lună, începem deja să le tipărim în casele teritoriale de pensii.
Nu există un termen prevăzut de lege privind expediția acestor decizii, noi trebuie ca, odată cu data de 1 septembrie, oamenii să își primească drepturile recalculate, exact cum prevede noua lege a pensiilor”, a explicat recente. Daniel Baciu, la Realitatea.