Lansat pe 16 aprilie pe Youtube,, videoclipul realizat la Râmnicu Vâlcea a strâns în scurt timp aproximativ 1 milion de vizualizări şi peste 1.500 de comentarii. Unele dintre acestea sunt aprecieri din partea fanilor, dar altele cuprind acuze la adresa cântăreţului, căruia i se reproşează că "a lovit intenţionat maşinile ca să-şi facă reclamă".
Transportorul Alvis Saracen de 11 tone, transformat în vehicul istoric, pentru a putea circula pe drumurile publice, s-a plimbat miercuri, 13 aprilie, ore în şir pe străzile din Râmnicu Vâlcea, în timpul filmărilor.
La turelă a stat chiar protagonistul clipului, manelistul Dani Mocanu. La un moment dat, blindatul a lovit mai multe maşini, iar imaginile surprinse de martorii oculari au devenit virale pe reţelele de socializare.
Scandalul de la filmări i-a adus în schimb o promovare nesperată a piesei.
Pe Youtube, unii internauţii s-au arătat deranjaţi de faptul că manelistul poartă în uniformă militară şi l-au acuzat de „port ilegal de grade şi de însemne militare”, referindu-se la decoraţiile de pe piept.
Cei mai mulţi dintre comentatori s-au arătat intrigaţi de faptul că videoclipul nu cuprinde şi partea în care blindatul englezesc a avariat maşinile în Vâlcea.
Internauţii au mai remarcat şi că incidentul a reprezentat de fapt o reclamă făcută videoclipului: „Ştii să-şi faci marketing, atâta tot” şi au concluzionat: „A lovit intenţionat maşinile, aşa a aflat toată ţara că scoate melodia”.
Cei care administrează contul de YouTube al manelistului au menţionat: „Ne pare rău pentru acele maşini accidentate, şi mulţumim lui Dumnezeu că nimeni nu a fost rănit”.
[GAL layout="3"]