Antena 3 CNN Sport Tenis Daneza Caroline Wozniacki, prima finalistă la Australian Open

Daneza Caroline Wozniacki, prima finalistă la Australian Open

<1 minut de citit Publicat la 08:35 25 Ian 2018 Modificat la 08:35 25 Ian 2018

UPDATE: Simona Halep s-a calificat în finală, alături de Caroline Wozniacki și totul se va decide în meciul direct.

Știre inițială

Jucătoarea daneză de tenis Caroline Wozniacki, numărul 2 mondial, s-a calificat în finala Openului Australiei, învingând-o în două seturi, 6-3, 7-6 (7/2), pe belgianca Elise Mertens, în prima partidă din penultimul act al competiţiei, disputată joi la Melbourne.

Woznacki s-a impus la capătul unui joc care a durat 97 de minute şi urmează să o înfrunte sâmbătă pe câştigătoarea celei de-a doua semifinale, în care se înfruntă românca Simona Halep, numărul unu mondial, şi germanca Angelique Kerber (nr.16).

În vârstă de 27 ani, Caroline Wozniacki a petrecut 67 de săptămâni în fotoliul de lider al clasamentului WTA, între 2010 şi 2012, însă nu a reuşit să câştige niciun titlu de Mare Şlem, aflându-se acum la cea de-a treia finală din cariera sa într-un turneu major, după cele disputate la US Open în 2009 şi 2014.

Wozniacki va urca pe primul loc în clasamentul WTA dacă Simona Halep nu se califică în finală, în dauna româncei.

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Tenis
» Citește mai multe din Tenis
TOP articole