Antena 3 CNN Actualitate Dăncilă: Trebuia să fie o confruntare cu Iohannis. I-am adus trei daruri

Dăncilă: Trebuia să fie o confruntare cu Iohannis. I-am adus trei daruri

1 minut de citit Publicat la 20:04 22 Noi 2019 Modificat la 20:04 22 Noi 2019

Candidatul PSD la alegerile prezidențiale, Viorica Dăncilă, i-a adus, vineri, la Parlament, trei daruri lui Klaus Iohannis și și-a arătat dezamăgirea că șeful statului nu a aceptat invitația sa la o dezbatere comună.

"Mulțumesc tuturor celor prezenți în această seară la ceea ce trebua să fie confruntarea dintre cei doi candidaț la aceste alegeri. Am considerat normal, democratic, corect și necesar ca românii să vadă această dezbatere.

Observăm că domnul Iohannis este absent, așa cum a fost absent în cei cinci ani de mandat la Cotroceni. Atitudinea contracandidatului este dezamăgitoare. Dacă ar fi fost aici i-aș fi făcut domnului Iohannis trei daruri: primul, tricolorul României, pentru că un președinte trebuie să aibă tricolorul în suflet ca să fie un bun român și ca să-și apere țara.

Al doilea dar, Constituția României - este legea fundamentală pe care trebuie să o respectăm toți și pe care Klaus Iohannis a călcat-o în picioare,

Al treilea dar este Biblia. Pentru că un om care crede în Dumnezeu este un om bun, un om care nu învrăjbește,un om care nu aduce ură și dezbinare. Un om cu credință în Dumnezeu este cel care adună oamenii, care îi unește, care aduce în spațiul public echilibru și consens", a spus Viorica Dăncilă, în ultimul său mesaj de campanie.

Viorica Dăncilă a lasat cele trei daruri pe pupitrul pregătit pentru contracandidatul său.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole