Antena 3 CNN Actualitate Dăncilă, noi declarații despre fetița de la Baia de Aramă: „Nimeni nu are dreptul să aibă un asemenea comportament cu un copil”

Dăncilă, noi declarații despre fetița de la Baia de Aramă: „Nimeni nu are dreptul să aibă un asemenea comportament cu un copil”

<1 minut de citit Publicat la 17:34 22 Iun 2019 Modificat la 17:34 22 Iun 2019

Premierul Viorica Dăncilă afirmă că este ''incalificabil'' modul în care a fost tratată fetiţa de la Baia de Aramă, iar autorităţile trebuie să dea un exemplu pentru ca astfel de lucruri să nu se mai întâmple.

"Pentru mine ceea ce se întâmplă cu fetiţa de la Mehedinţi este foarte important. Dincolo de modul în care s-a procedat, de instituţii, de faptul că, am spus şi repet, este incalificabil modul în care a fost tratată fetiţa, trebuie să vedem ceea ce putem face pentru copil. Şi acest lucru trebuie să-l judecăm nu numai din punct de vedere al Executivului, nu numai din punct de vedere al funcţiilor pe care le deţinem, cred că acest lucru trebuie să-l judecăm cu sufletul şi să dăm un exemplu pentru ca astfel de lucruri să nu se mai întâmple. Nimeni, indiferent de ce funcţie ocupă, nu are dreptul să aibă un asemenea comportament cu un copil", a declarat Viorica Dăncilă, la Neptun.

Premierul a menţionat că a discutat cu toţi factorii implicaţi.

Viorica Dăncilă a anunţat sâmbătă că a aprobat trimiterea unui mesaj către Ambasada SUA, pentru a avea "o strânsă colaborare" în cazul fetiţei din Baia de Aramă, adoptată de o familie din SUA.

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole