Lungmetrajul documentar „Dancer”, regizat de Steven Cantor, va deschide, pe 6 septembrie, de la ora 19.00, la Cinema „Elvire Popesco”, cea de-a de-a patra ediție a Bucharest International Dance Film Festival, în cadrul căruia spectacolul „IRIS” al finlandezei Johanna Nuutinen va fi prezentat în premieră în România.
„Dancer” vorbește despre Sergei Polunin, care a revoluționat lumea dansului, devenind cel mai tânăr solist al Royal Ballet. Înzestrat cu o putere uimitoare și echilibru, aflat la apogeul carierei sale, la vârsta de 25 de ani, Polunin s-a retras din lumea dansului, celebritatea aducându-l aproape de autodistrugere. Documentarul este o explorare fără precedent a unui artist complex, care a făcut ca baletul să devină viral. Dar virtuozitatea are prețul ei.
„Recunoscut la nivel mondial, Sergei Polunin și-a definit viața prin arta sa, doar pentru a pune sub semnul întrebării existența lui, având în vedere oportunitatea de a deveni legendar. «Dancer» este o reflecție intimă a unui star al baletului, talentat și fermecător, complex și enigmatic, aflat la răscruce”, spune regizorul Steven Cantor.
Steven Cantor, nominalizat la Oscar pentru primul lui documentar, „Blood Ties: The Life and Work of Sally Mann” (1993), despre un controversat fotograf, este cunoscut pentru serialul documentar „Devil’s Playground” și lungmetrajele „Willie Nelson: Still Is Still Moving”, „I Am an Animal” și „Chasing Tyson”.
Bucharest International Dance Film Festival 2018 va avea loc la Cinema Elvire Popesco (Institutul Francez din România), Centrul Național al Dansului București, LINOTIP-Centru Independent Coregrafic, DESCHIS Atelier, DESCHIS Gastrobar și Qreator.
La CNDB, sala Stere Popescu, va fi prezentat în premieră în România - pe 9 septembrie, de la ora 18.30 - spectacolul „IRIS”, creat de coregrafa și dansatoarea finlandeză Johanna Nuutinen.
Pornind de la 17 interviuri cu persoane trecute de 80 de ani, spectacolul pune mai multe întrebări: „Ce anume am vrea să vorbim atunci când sfârșitul se apropie. Ce ne amintim cel mai mult? Ce poate să ne spună o persoană cu atât de multă experiență, dacă ne oprim și ascultăm?”.
Fiecare dintre cele 17 persoane intervievate este un erou, care dezvăluie din înțelepciunea lui. Interviurile sunt baza a 5 povești suprarealiste, care compun o călătorie la granița dintre spațiul sensibil al scenei și peisajele sălbatice din film.
„IRIS” aduce pe scena Centrului Național al Dansului București doi dansatori - Nathalie Ruiz și Yvan Auzely - care au colaborat cu renumite companii internaționale precum Cullberg Ballet, Martha Graham și Mats Ek Company.
Spectacolul multidisciplinar explorează teme precum puterea, dorința și supraviețuirea prin dans, film și fotografie. „IRIS” vine cu o propunere inedită pentru public, prin sincronizarea a cinci filme de dans cu performance-ul celor doi dansatori.
Bucharest International Dance Film Festival este un proiect al Asociației Tangaj Dance, realizat cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, Institutului Cultural Român, Consulatului Onorific al Republicii Islanda la București, British Council și Institutului Balassi, 4 Proof Film.