Antena 3 CNN Actualitate Justiție UNJR propune înființarea Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție. Explicația Danei Gîrbovan

UNJR propune înființarea Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție. Explicația Danei Gîrbovan

1 minut de citit Publicat la 11:20 07 Dec 2017 Modificat la 11:20 07 Dec 2017

Uniunea Națională a Judecătorilor din România (UNJR) a propus înființarea unei secții speciale pentru investigarea infracțiunilor din Justiție.

Judecătorul Dana Gîrbovan, președintele UNJR, explică, într-o postare pe Facebook, ce înseamnă acest demers.

”Pentru cei interesati, gasiti mai jos propunerea pe care am trimis-o Comisiei parlamentare ce are ca obiect infiintarea Sectiei pentru Investigarea Infractiunilor din Justitie.

Contrar tuturor sloganelor pe care le-au vehiculat unii si altii din politica sau presa, ca prin aceasta sectie justitia va fi capturata de politic, se poate vedea ca aceasta sectie este total protejata de orice decizie a vreunui om politic.

Daca numirile in pozitia de procuror general sau procurori sef directii sunt facute cu vadit aport politic (propunerea e facuta de ministrul justitiei iar numirea de presedinte), in cazul acestei sectii numirea procurorului sef se face de catre Plenul CSM.

De asemenea, tot Plenul CSM numeste si procurorii care vor activa in aceasta sectie.

Numirea se face in urma unei proceduri total transparente, incluzand un interviu transmis in direct.

Baza de selectie este dintre procurorii cu 18 ani vechime, cu minim grad de curte de apel. Vechimea si gradul va aduce plus de profesionalism si experienta.

In evaluarea acestora va conta activitatea anterioara, inclusiv numarul de achitari, restituiri, condamnari, modul in care si-au condus anchetele.

Numirea procurorilor in aceasta sectie va fi pentru o durata de 3 ani, cu posibilitatea renumirii o singura data.

Pentru a spori garantiile de independenta ale procurorilor, aceasta sectie va face numai urmarirea penala, urmand ca reprezentarea in instanta sa fie facuta, in functie de situatie, de catre procurori de la parchetele de pe langa curtile de apel sau sectia judiciara a Parchetul de pe langa ICCJ.

O astfel de structura, total protejata de orice numire ori decizie politica, va oferi garantii sporite de independenta nu doar judecatorilor, ci si procurorilor.

Gasiti mai jos, asadar, textul pe care l-am propus Comisiei parlamentare avand ca obiect infiintarea acestei sectii care sa investigheze infractiunile din justitie si care sa ofere suficiente garantii de independenta atat judecatorilor, cat si procurorilor” explică Dana Gîrbovan pe Facebook.

 

Citește mai multe din Justiție
» Citește mai multe din Justiție
TOP articole