Antena 3 CNN Emisiuni Subiectiv Dana Budeanu, verdict în cazul tragediilor care au lovit România: "Frica devine sentimentul primar și atunci toate masele pot fi controlate"

Dana Budeanu, verdict în cazul tragediilor care au lovit România: "Frica devine sentimentul primar și atunci toate masele pot fi controlate"

Dana Budeanu a analizat tragediile care au lovit România în ultima perioada şi a venit cu o serie de concluzii.

de Redacția Antena 3 CNN    |   

Patru tragedii au lovit România în ultima perioadă, începând cu scandalul de la Căminele Groazei, acolo unde zeci de vârstnici au fost descoperiți trăind în condiţii greu de descris şi supuși la tratamente inumane.

A urmat apoi tragedia de la 2 Mai, acolo unde un şofer de 19 ani drogat la volan a spulberat un grup de opt studenți şi a ucis doi dintre ei, pe Sebi şi Roberta.

Şi moartea Alexandrei Ivanov de la spitalul din Botoșani a creat indignare şi revoltă în România, după ce au fost dezvăluite nereguli grave privind modul în care tânăra a fost tratată.

Ţara a fost apoi zguduită de o nouă tragedie, cea de la Crevedia, acolo unde au avut loc explozii în lanț la o stație GPL, în urma căreia doi soţi au murit, iar 56 de pompieri au fost răniţi.

Întrebată ce verdict poate da în cazul acestor tragedii care au zguduit şi şocat deopotrivă toată ţara, Dana Budeanu a spus: 

"Ceea ce se întâmplă în România se întâmplă în toată lumea. Trecem prin era tragediilor la nivel mondial. 

"Niciun copil drogat nu are părinți"

La punctul trei (n.r. cazul Alexandrei la spitalul din Botoşani) l-am strigat pe Rafila și la punctul doi (n.r. cazul de la 2 Mai) am urlat către părinți. Niciun copil drogat nu are părinți. El are părinți fizic, dar nu are părinți. Părinții ori sunt în vacanțe, ori pe părinți nu-i interesează. Sunt din medii defavorizate și nu știu ce-i cu copii lor. Cazul băiatului de la 2 Mai, el nu a avut părinți. 

Copilul să ți se drogheze de ani de zile și să se ajungă în această situație și tu să te numești părinte? Nu există! De la 2 ani copilul n-a fost crescut de nimeni. Pur și simplu a crescut pe maidan unde asta învățat și cu asta basta.

"Este o deschidere fenomenală către cultura urii"

Este o deschidere fenomenală către cultura urii. Toată populația, inclusiv a României, trebuie să ajungă la acest grad de ură față de toți și de toate.

Pentru că doar atunci, în secunda în care ura se instalează cronic față de toți și de toate, rețineți, e foarte important, frica devine sentimentul primar și atunci toate masele pot fi controlate. Avem exemplul clar al mascaradei prin care am trecut, în care populația globului a fost împărțită în două.

Cei care erau de acord cu absolut tot, cei care nu erau de acord cu absolut tot și care trebuiau să fie urâți, în timp ce ăștia erau urâți, ceilalți erau supuși. Este doar o continuare. Este un trend implementat. (...) Acei 20% care sunt foarte importanți aproape că nu mai sunt crezuți de populația care este permanent îndoctrinată către ură și frică", a spus Dana Budeanu la emisiunea Subiectiv de la Antena 3 CNN.

"Crevedia este 1-1 scenariul de la Colectiv"

Referitor la exploziile de la Crevedia, Dana Budeanu a spus:

"Există omerta, dar nu știu dacă ați observat că funcționează în proporție de 99% doar în guvernele de dreapta. După ce se întâmplă toate nenorocirile posibile pentru țara asta, și asta este valabilă în ultimii 30 de ani, este chemată asistenta medicală. Ştiți cum o cheamă? O cheamă PSD!

E asistentă medicală care este chemată la 2-3 ani care îți bagă branula, îți pune perfuzia, te pune pe picioare, tu pleci pe stradă şi după aceea votezi. Ce vreau să spun este PSD-ul decontează. Pentru că PSD-ul nu trebuie să depășească niciodată cei 32-33%, niciodată (...) Fiind partid social democrat, el decontează pentru că măsurile trebuie să fie mereu sociale.

Crevedia este 1-1 scenariul de la Colectiv. Este acelaşi scenariu, doar că nu a avut aceeași forță pentru că astăzi sistemul nu mai este cel din 2015. Este părerea mea. Mi-o susțin până la capăt. Nu a ieșit Colectiv 2, nu cred că au fost 40 de arși. Este părerea mea. Eu personal nu cred. Peste tot în România în zeci și zeci și zeci de spitale, oamenii nu mai au acces la sănătate", a mai spus Dana Budeanu. 

TOP articole
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile