Antena 3 CNN Emisiuni Sinteza zilei Dana Budeanu, furioasă pe ministrul Sănătăţii pentru dezastrul din spitale: "Asta este furtul calificat pe sufletele și pe viața noastră" | Ce masaj a transmis

Dana Budeanu, furioasă pe ministrul Sănătăţii pentru dezastrul din spitale: "Asta este furtul calificat pe sufletele și pe viața noastră" | Ce masaj a transmis

Claudia Popovici
7 minute de citit Publicat la 22:30 05 Dec 2022 Modificat la 22:46 05 Dec 2022

Reamintim că potrivit unor informații apărute în spațiul public duminică, Ministerul Sănătății a propus introducerea unei noi taxe pentru pacienții asigurați în sistemul de sănătate, respectiv cei care doresc să primească servicii medicale ambulatorii de la un anumit medic ar putea fi nevoiți să plătească o taxă, numită coplată.

Întrebat despre acest demers, Alexandru Rafila, ministrul Sănătăţii a spus: 

"Nu este vorba de nicio taxă suplimentară", spune ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, ci posibilitatea ca medicii să poată presta în regim privat o anumită activitate medicală după încheierea programului de lucru în unitatea medicală de stat", a explicat Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila.

Dana Budeanu, furioasă pe ministrul Sănătăţii pentru dezastrul din spitale | Ce masaj i-a transmis

"Stați un pic, ce mi-a explicat domnul Rafila? OK, nu este votată, este în dezbatere publică, dar care este ideea, că nu înțeleg care este ideea.

Deci eu sunt un pacient din Ploiești și mă duc la București și vreau să mă opereze domnu Beuran. Și care ideea? Eu plătesc unde? Eu plătesc, că vreau să mă opereze domnul Beuran.

Păi dacă vreau să mă opereze domnul Beuran, mă duc la spital privat și plătesc la spitalul privat, nu? Că oricum eu nu pot să am această opțiune. Adică totul este un talmeș-balmeș. Domnule Rafila, eu n-am nicio problemă cu dumneavoastră. Eu m-am săturat.

"M-am săturat definitiv de bătaia de joc la adresa oamenilor"

Eu în momentul în care m-am săturat definitiv de bătaia de joc la adresa oamenilor, am început să am această atitudine așa cum o am eu, prin ce scriu, prin ce spun față de dumneavoastră.

Dumneavoastră un an de zile nu ați făcut nimic! Acum a apărut această tâmpenie. Haideți să începem să rezolvăm problemele principale din spitalele din România, care sunt: accesul în spital și mâncare.

Că dacă eu am acces în spital ca pacient, și limitat, firește, două ore pe zi o oră pe zi cât e ca aparținător, mă relaxez, mă duc și eu la un consult, nu stau într-o cameră în care sunt minus 10 grade așteptând 8 ore un test, cum se întâmplă astăzi.

Am prezentat și azi voi prezenta în fiecare zi în toată țara, în continuare, contrar ordinului, dacă el există, al dumneavoastră, care ați spus să nu se mai testeze și pare-se că nu știu dacă a ieșit ordinul cu accesul în spital. Nu să întâmplă.

Ori nu respectă nimeni ce spuneți dumneavoastră și e la fel de grav. Ori n-ați făcut nimic oficial din asta, ori nici astăzi nu aveți un șef al Corpului de Control care să plece în țară, n-aveți? Da?

"Oamenii mor în fiecare zi de foame, frig, dezastru"

Deci este ministerul nimănui! Ce ați făcut concret pentru oamenii? Lăsați-ne cu coplățile și cu programul de sănătate pe 30-100 dă ani! Oamenii mor în fiecare zi de foame, frig, dezastru.

Nu pot. Pentru mine ăsta este un subiect. Eu primesc în fiecare zi niște orori. Eu aș înnebuni. Nu știu cum rezistă oamenii, rudele, familiile. Eu nu înțeleg. domnule Rafila, dumneavoastră ați fost la Spitalul Fundeni?

Lăsăm toate spitalele din România, că la Fundeni vin din toată țara și copii și adulți. Asta e soarta acestui spital. Dumneavoastră ați fost la Spitalul Fundeni?

Cum este posibil, ca într-un an de zile spitalul care se ocupă de cea mai nenorocită boală fără limite şi inclusiv pacienții sunt trimiși de spitalele private care trimit bolnavii, pe toți în proporție de 90 % la stat, știți cum se procedează? Vă povestesc eu.

De câte ori, în afară de mascarada de charity și alte aberații s-a mai cumpărat o saltea? Dumneavoastră ați fost la Spitalul Fundeni?

Nu se poate ca într-un an să nu faci ceva, să fie cald tot timpul și apă caldă și mâncare la Fundeni.

Atât zici, bă, nu am rezolvat, mă decât Fundeni-ul.  E imens dacă ai rezolvat Fundeni, pentru că acolo sunt oameni care mor în fiecare zi, vin în stadii terminale. Știți foarte bine ce este acolo, știți foarte bine ce soartă va avea secția pentru copii care va fi închisă și mutată la Gomoiu.

"Ce ați făcut pentru Spitalul Fundeni să aibă pacienţii mâncare şi cald"

Știți toate lucrurile acestea le știți că aveți numai consilier hashtag. Le știți! Ce ați făcut pentru Spitalul Fundeni, un spital? Atât vă întreb eu. Nu vă întreb ce ați făcut pentru toate spitalele, pentru că puteaţi să faceți.

Am urlat singură un an! Domne, luați exemple pozitive. Domne, aduceți manageri care au reușit să ne spună și nouă ce au făcut.

Domnul Cîrstoiu, n-am nimic nici cu dumneavoastră. Eu vreau ca toți medicii să facă milioane de euro și să fie fantastici. E dreptul lor. Salvează vieți! 

Domnul Cîrstoiu, vă rog din suflet faceți dumneavoastră 2 firme ale dumneavoastră, ale dumneavoastră personal. Nu ne interesează licitații și cai verzi pe pereți la niciun spital.

"Asta este furtul calificat pe sufletele și pe viața noastră"

Mă mă ocup de mâncare și de curățenia din spitale. E ţiplă. Sunt convinsă că va fi țiplă! Manager-ul de spital să fie împuternicit cu asta pe mandat, că dacă e împuternicit pe mandat, el va avea grijă tot mandatul. De ce?

Ca să mai ia unul ca să mai ia unul? Și este firesc. Cum este un ministru bun, așa trebuie să fie și un șef de spital bun. Pentru că nu se poate altfel. Vrăjelile astea. Nu avem firmă de catering care să aducă, trebuie să facă curat... trebui să se întâmple, nu știu ce, nu trebuie. Asta ăsta este furtul calificat pe sufletele și pe viața noastră care are loc.

Dana Budeanu, furioasă pe ministrul Sănătăţii pentru dezastrul din spitale

Domnul Rafila și dumneavoastră ați ieșit cu coplata asta? Ce mai este? Și operația asta? Ce-i asta? Noi suntem în situația în care eu trebuie să vin de la Iași și să dau 100 de lei să mă opereze, nu știu cine? Vin cu un copil în ultimul hal să mă opereze nu știu cine de la Grigore Alexandrescu? Păi eu în situaţia asta sunt!?

Păi cum adică după program medicii să preia pacienții care plătesc după program? Care după program? Păi fugi la spitalul privat! Păi eu sunt doctorul am plecat.

Facem un cabinet mic în spital. Și eu sunt ăla după program care iau 100 de lei ca să consult pe nu știu care a venit de la Iași. Nu domne! Eu mă duc direct, frumos la un spital privat. Am plătit 250 de lei și mă vede domnul X la spitalul privat!

"De ce nu se tratează copii bolnavi de cancer la spitalele private în România"

Este un talmeș-balmeș, nu este nicio luptă. Vreți să vă spun eu care este lupta? Păi ia interziceți prin lege, că totuși e țara noastră, spitalelor private să mai trimită cazurile grave la spitalele de stat? Păi de ce ați băgat atâția bani? De ce plătim atâția bani la spitalul privat? Operați-ne acolo? De ce nu ne operați acolo?

De ce trimiteți toate cazurile grave la Floreasca, la Universitar, la Elias, la Fundeni? De ce? De ce nu se tratează copii bolnavi de cancer la spitalele private în România?

Marele program de cancer pe care l-ați făcut, pe ce bază l-ați făcut când voi astăzi nu tratați copii, nu tratați copii la spitalele private? De ce alergați să luați, să închideți, să distrugeți tot sistemul de stat?

"Eu vreau să merg la spital, vreau să am acces la sănătate. Pentru ce este această coplată?"

Care ideea? Cum luptați dumneavoastră? Că ați zis că luptați cu sistemul privat? Cum? În ce sens? Ce e coplata asta? Nu vreau nicio coplată. Eu vreau să merg la spital, vreau să am acces la sănătate. Pentru ce este această coplată?

Explicați concret cum funcționează, ce este chestia asta. Le-am rezolvat pe restul? Păi  noi n-avem ce mânca! Suntem bolnavi de cancer la Fundeni și nu avem ce mânca? Ne pune pe noptieră mâncarea la Fundeni?

Adică de ce vorbim numai vorbe? Facem spitale regionale, cine lucrează în ele? Nu vă supărați? Cine? Jumătate din absolvenți nu au loc la rezidențial. Dumneavoastră știți asta? Îmi scriu mie.

"Se demisionează pe capete din spitalele de stat. Știți și asta?"

Craiova Cluj, Iași, București n-au loc. Dumneavoastră știți asta? Cine o să lucreze în spitalele regionale care o să fie gata în 99 de ani? Cine? Că noi nu avem doctori, n-avem asistente, n-avem doctori? Se demisionează pe capete din spitalele de stat. Știți și asta? Atenție, Asistentele care știm cât de important e sunt da? Demisionează. Adică știți ce să întâmplă?

Haideți să pornim cu ceva palpabil burtă (n.r. mâncare) și să poți să intru în spital, să-mi fie cald, că eu sunt bolnav cronic și mi-e frig în spital. Am degerat în spital. Păi trebuia să aveți generator, trebuia să faceți ceva la spitalele astea foarte mari, la coloși aştia.

"Oamenii sunt degerați în casă, au murit și vor fi din ce în ce mai mulți bolnavi"

Oamenii sunt degerați în casă, au murit și vor fi din ce în ce mai mulți bolnavi, pentru că toți oamenii stau în frig în case. Azi copiii mici stau în frig! În case sunt 5 grade!

Domne nu are ce să mai fie tendențios, că nu s-a făcut nimic, n-ați făcut nimic. Un an ați făcut 10 conferințe de presă în care ne-aţi anunţat ce o să se întâmple peste 10 ani.

"Este un dezastru, un colaps național în sănătate"

Nu ne interesează asta! Eu vă spun concret că nu ați făcut nimic.

Chiar așa vă bate joc? Adică vorbim vorbe și ne place, ne coafăm și venim la televizor și,  ce mișto suntem noi, nu suntem. Este un dezastru, un colaps național în sănătate. Nu se poate așa ceva. V-am invitat să vă duceți, să mergeți. Nu mergeți. De ce?", a spus Dana Budeanu în emisiunea Sinteza Zilei de la Antena 3 CNN. 

Citește mai multe din Sinteza zilei
» Citește mai multe din Sinteza zilei
TOP articole