Antena 3 CNN Emisiuni Sinteza zilei Dan Voinea, fost procuror-șef militar, despre atentatul de la Arad: Criminalul este din anturajul victimei, cu siguranță

Dan Voinea, fost procuror-șef militar, despre atentatul de la Arad: Criminalul este din anturajul victimei, cu siguranță

Alexandra Dima
1 minut de citit Publicat la 23:49 01 Iun 2021 Modificat la 23:49 01 Iun 2021

Generalul Dan Voinea s-a declarat ferm convins că asasinarea omului de afaceri Ioan Crișan a fost pusă la cale de crima organizată care, în zona Aradului, prosperă de ani de zile, fără ca legea să îi pună prea multe piedici.

"Zona Arad este cunoscută de foarte mult timp ca o zonă cu o curbă criminogenă încă de pe timpul lui Ceaușescu. După Revoluție au fost luate în anchetă multe dosare cu acest fenomen de contrabandă și multe dosare au fost închise, pentru că nu s-a vrut să se continue verificările în legătură cu buna-credință, să zic așa, a celor care lucrau și la vamă dar și la cei care păzeau frontiera." - a explicat Dan Voinea. 

"Este vorba de crimă organizată, fără îndoială. Nu știm încă implicațiile afacerilor victimei, dar oricum criminalii nu sunt departe de victimă, sunt din anturajul ei cu siguranță. Probabil după ce vor veni și rezultatele expertizei chimice se va afla și unde a fost fabricată bomba.", a mai declarat fostul procuror-șef militar.

Sorin Ovidiu Bălan despre asasinatul de la Arad: Trebuia să se transmită un mesaj. Nu cel care a sărit în aer cu mașina este victima principală urmărită

Jurnalistul de investigații Sorin Ovidiu Bălan, invitat și el la Sinteza Zilei, a lansat o altă ipoteză cu privire la asasinatul de la Arad, susținând că nu Ioan Crișan a fost victima principală a atentatului.

 

Citește mai multe din Sinteza zilei
» Citește mai multe din Sinteza zilei
TOP articole