Antena 3 CNN Politică Dan Voiculescu, soluții pentru criza economică prefigurată pentru acest an. Ce trebuie să facă România

Dan Voiculescu, soluții pentru criza economică prefigurată pentru acest an. Ce trebuie să facă România

Georgiana Adam
1 minut de citit Publicat la 15:45 04 Ian 2021 Modificat la 15:45 04 Ian 2021

Acesta consideră că deficitele bugetare uriașe din anul recent încheiat vor trebui plătite, iar următorii ani sunt „amanetați” în acest sens.

"După restricțiile și blocajele economice din 2020, s-au înregistrat deficite bugetare fără precedent în majoritatea statelor lumii. În acest moment, peste jumătate din populația mondială trăiește pe credit. Care va trebui plătit. Analizând lucid cifrele macroeconomice, pare evident că următorii 2-3 ani sunt “amanetați”!

Astfel că, după ce se va îndepărta umbra acută a pandemiei – ca efect al campaniilor naționale de vaccinare – ne putem aștepta la o foarte intensă criză economică!", scrie Dan Voiculescu pe blog.

Economia României, una destul de vulnerabilă, are nevoie de investiții guvernamentale inteligente pentru a consitui „o plasă de siguranță” pe care trebuie să o avem.

În acest sens, Dan Voiculescu recomandă două potențiale direcții de acțiune, una reprezentând investițiile în infrastructură, iar a doua fiind legată de stimularea consumului, "inteligent și echilibrat", pentru a ajuta astfel dezvoltarea producției interne.

"România are nevoie de o plasă economică de siguranță pe care trebuie deja să înceapă s-o construiască. Iar, ținând seama de resursele și necesitățile noastre imediate, această plasă de siguranță o pot constitui investițiile guvernamentale.

Pe de o parte, trebuie încurajat inteligent un consum echilibrat pentru a susține dezvoltarea producției interne prin intermediul căreia se poate diminua semnificativ șomajul, reducând, astfel, presiunea asupra bugetului de stat.

Pe de altă parte, sunt vitale investițiile în infrastructură. La sfârșitul anului trecut, pornind de la modelul unui plan de anvergură internațională demarat de Polonia, apreciam că și România are potențialul și necesitatea de a dezvolta proiecte majore. Propuneam atunci dezvoltarea unui “hub” industrial în zona Dobrogea, unde, prin dezvoltarea semnificativă a infrastructurii navale, aeriene, rutiere și feroviare se poate construi o interfață comercială strategică între Europa și Asia", propune Dan Voiculescu pe blogul personal.

Etichete: Dan Voiculescu
Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole