Antena 3 CNN Politică Fostul primar Dan Tudorache, după ancheta DNA: "Am luat decizia de a mă suspenda din PSD"

Fostul primar Dan Tudorache, după ancheta DNA: "Am luat decizia de a mă suspenda din PSD"

Milena Niță
2 minute de citit Publicat la 11:45 21 Noi 2020 Modificat la 11:45 21 Noi 2020

El susţine că este nevinovat, dar nu vrea să pună în pericol şansele partidului la alegerile parlamentare din 6 decembrie.

"În lumina evenimentelor recente, am luat decizia de a mă suspenda din PSD. 

Sunt nevinovat și sper ca Justiția să facă lumină cât mai repede în acest dosar.

Nu doresc să pun în pericol șansele reale de câștigare a alegerilor parlamentare, pe care le are partidul al cărui membru sunt de peste 20 de ani și în slujba căruia mi-am pus toată activitatea politică", a anunţat fostul primar al sectorului 1, Dan Tudorache, sâmbătă, pe pagina de Facebook.

Cauţiune de 1.000.000 de euro pentru fostul primar Dan Tudorache

Fostul primar al sectorului 1, Daniel Tudorache, a fost pus sub control judiciar după ce a plătit o cauţiune de un milion de euro.

Dan Tudoarche a fost audiat timp de 12 de procurorii DNA, în două dosare.

Fostul primar de la sectorul 1 este acuzat de complicitate la trafic de influenţă şi spălare de bani, iar avocatul lui a declarat că va contesta măsura controlului judiciar în instanţă.

În același dosar s-a mai dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de alte două persoane fizice, fosta soție și o persoană fizică aflată în anturajul primarului, pentru infracțiunea de complicitate la spălarea banilor, respectiv trafic de influență.

Totodată, celor trei inculpați li s-au fixat cauțiuni care trebuie depuse până la data de 27 noiembrie 2020, astfel: Daniel Tudorache - 1.000.000 euro, fosta soţie - 200.000 euro şi menajera, 75.000 euro, se arată în comunicatul DNA.

Tudorache: Oare ce reclamă atâta urgenţă?

"Oare ce reclamă atâta urgență, în cazul unor presupuse fapte din 2008? Acum, cu 2 săptămâni înainte de alegerile parlamentare!", se întreabă Daniel Tudorache, fostul primar al Sectorului 1 din București, după 12 ore de audieri la DNA.

"Indiferent cât de neplăcut este acest subiect, am promis că vă voi ține la curent cu mersul anchetei. Aseară am fost convocat la DNA, unde am zăbovit mai mult de 12 ore, cerându-mi-se explicații pentru presupuse fapte din urmă cu mai mult de 12 ani. Nu m-am prevalat de dreptul la tăcere, pentru că, așa cum am spus, NU AM NIMIC DE ASCUNS.

Am încredere în Justiție și voi contribui activ la aflarea adevărului. Totuși, nu pot să nu mă întreb: oare ce reclamă atâta urgență, în cazul unor presupuse fapte din 2008??? Acum, cu 2 săptămâni înainte de alegerile parlamentare!

Cu toate acestea, refuz să intru pe tărâmul speculațiilor, deși tentația este foarte mare...", a reacționat Daniel Tudorache, pe Facebook.

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole