Antena 3 CNN Emisiuni Sinteza zilei Dan Puric, replică pentru adversarii politici: "Îi compătimesc. Aici este importantă dimensiunea acestei ţări"

Dan Puric, replică pentru adversarii politici: "Îi compătimesc. Aici este importantă dimensiunea acestei ţări"

Redacția Antena 3 CNN
2 minute de citit Publicat la 23:19 19 Feb 2024 Modificat la 23:19 19 Feb 2024

Potrivit AUR, Dan Puric şi alţi oameni apropiaţi de Alianţa pentru Unirea Românilor vor fi testaţi într-o cursă internă a partidului care se va desfășura în perioada 16 februarie - 16 iunie.

Între timp, vestea că actorul și regizorul Dan Puric ar putea intra în cursa pentru Prezidențiale a stârnit valuri de susținere dar şi de critici, mai ales din mediul politic. Mai exact, în spaţiul public s-a vehiculat ideea că actorul ar fi prorus și susținător al lui Vladimir Putin. Pentru toţi aceştia, maestrul Dan Puric a avut un mesaj.

"În primul rând, nu le spun nimic. Îi compătimesc. Orice dimensiune de echilibru, de înțelepciune, de a fi român, de a fi creștin este taxată pe presa asta revorver automat. Ce să le fac unor oameni care se lasă încolonați pe o chestie care mai târziu s-ar putea să le pară extrem de rău, dacă mai au dramul ăla de conștiință. N-am ce să le spun. Îi las așa. De-aia nici nu le-am răspuns.

"N-au înțeles ce se întâmplă cu țara asta. Nu m-au înțeles pe mine"

La Teatrul Național, în loc să se bucure de un spectacol de excepție, de Ziua Mondială a Teatrului, nu au văzut absolut nimic. Ei au văzut ceea ce a fost educați. Era vorba de o revistă care a fost răspândit acolo, e vorba de Cetitudinea, fără niciun soi de legătură cu spectacolul, cu impresarul meu, cu mine.

A fost un act făcut, mă rog, de cineva, de redactorul de acolo. Dar nu ei n-au observat că eu m-am dat sufletul pe scenă acolo vorbind despre istoria teatrului, despre contextul nostru.

Eu am văzut asta. Ce poți să le zici la oamenii ăștia, să te agăți de ei... În primul rând, m-a marcat chestia asta? Zice că Hristos i-a zis lui Iuda, prietene, de ce ai făcut asta? Nu i-a zis ticălosule de ce ai făcut asta... În sufletul meu nu am decât să-i compătimesc pentru că n-au înțeles ce se întâmplă cu țara asta. Nu m-au înțeles pe mine.

"Aici, nu Dan Puric este important, ci dimensiune acestei țări"

Și, mă rog, la bunul D-zeu poate îi va lumina. Aici, nu Dan Puric este important, ci dimensiune acestei țări. Ei nu acceptă în mintea lor, săracii, că România ar fi putut să aibă o voce teribilă în conflictul acesta fratricid între ruși și ucrainieni la granița noastră, în care noi să ne păstrăm contractul de tip defensiv cu NATO, categoric, pentru că e un contract. Dar vocea noastră nu putea să fie co-participativă la un măcel. Ea trebuia să fie, ştiți cum zice părintele, Stăniloaie: Poporul român este popor punte între civilizații, nu un pacifist de doi bani să atragă atenţia.

Şi zice poporul român nu este co-participativ la un război și în general fratricid. Noi nu avem în natura noastră așa ceva. Spuneți-mi și mie câte războaie am declanșat noi pe plan internațional și mondial.
Văi de capul nostru! Mircea Vulcănescu, male martir al neamului românesc, a spus că poporul român a intrat în istorie nu că poate, ci că nu mai poate", a spus actorul Dan Puric la Antena 3 CNN. 

 

Citește mai multe din Sinteza zilei
» Citește mai multe din Sinteza zilei
TOP articole