Dan Popescu, şef al Ocolului Silvic Renașterea Pădurii, a vorbit la Conferinţa regională "România redevine verde - trei paşi fără întoarcere | Un nou Cod Silvic, o campanie de împădurire fără precedent, o strategie de digitalizare", susţinută de Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, despre nevoia de implicare din partea autorităţilor.
"În realizarea unui astfel de program este şi o oportunitate dar şi o provocare", declară Dan Popescu.
Potrivit lui, este nevoie de implicare şi o colaborare strânsă între autorităţile în domeniu.
Şeful Ocolului Silvic Renașterea Pădurii, despre o campanie de împădurire fără precedent
"Este o sumă enormă, niciodată sectorul silvic nu a fost finanţat cu asemenea sumă.
Tot timpul ne-am uitat cu invidie la colegii din agricultură, atât în ceea ce priveşte parcul de utilaje, dotările dar şi investiţiile lor", a mai spus Dan Popescu, marţi, la conferinţa "România redevine verde – Trei pași fără întoarcere. Un nou cod silvic, o campanie de împădurire fără precedent, o strategie de digitalizare", organizată de Antena 3 CNN, parte a Intact Media.
Modificările la Codul Silvic, explicate de ministrul Mediului
Proiectul noului Cod Silvic a fost trimis, marţi, către toate ministerele pentru avizare, a declarat, marţi, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mircea Fechet.
Codul silvic vine cu modificări dure, a anunţat ministrul Mediului, Mircea Fechet, astăzi, la conferinţa "România redevine verde – Trei pași fără întoarcere. Un nou cod silvic, o campanie de împădurire fără precedent, o strategie de digitalizare", organizată de Antena 3 CNN, parte a Intact Media.
Printre cele mai importante modificări din Codul Silvic se numără: coborârea pragului pentru furt de lemne, care a scăzut la jumătate, şi confiscarea maşinii cu care s-a produs infracţiunea.