Antena 3 CNN Economic Dan Nica vrea o bursă a energiei și a gazelor în Uniunea Europeană: „Preţurile ar fi mai mici şi transparente”

Dan Nica vrea o bursă a energiei și a gazelor în Uniunea Europeană: „Preţurile ar fi mai mici şi transparente”

de Milena Niță    |   

Europa caută soluţii pentru a ţine în frâu preţul energiei în următorii ani, iar unii europarlamentari spun că ar trebui să fie înfiinţată o bursă la nivel european.

Dan Nica, europarlamentar, spune că o bursă a energiei și a gazelor în Uniunea Europeană ar aduce tarife mult mai mici. 

„Vreau o bursă a energiei și a gazelor din Uniunea Europeană. Singura entitate importantă în această lume care nu are o bursă este Uniunea Europeană. Vă vine să credeți? 

Dar știți de ce? Pentru că dacă am avea o bursă, prețurile ar fi stabilite transparent în funcție de cerere și ofertă. 

Și am şti şi noi cine sunt cei care sunt acționari pe la firmele astea, care fac profiturile astea excepționale de 200 de miliarde de euro, am știți și noi că se aplică reguli bursiere. 

Regula îmi spune că dacă prețurile foarte mult, trebuie să oprești tranzacționarea. 

Și am ști și noi cine și în ce condiții face aceste profituri, dacă ele sunt profituri excepționale, ceea ce nu vreau să se mai întâmple, pentru că eu cred că profituri excepționale în domeniul de energie nu au ce să caute”, a spus Dan Nica, europarlamentar, sâmbătă, la emisiunea Be EU, de la Antena 3 CNN.

„Eu cred că Green Deal ar trebui să continue. Putem discuta despre ritmul Green Dealului european, despre cum să implementăm folosirea energiilor regenerabile şi cum să fim mai eficienţi şi, de asemenea, să găsim noi combustibili pentru a alimenta această tranziţie. 

Dar cred că este important să nu ne oprim, pentru că şi concurenţii noştri lucrează în acest sens. 

Puteţi vedea că şi China, şi SUA încearcă să găsească soluţii pentru o nouă realitate energetică. Aşa că trebuie să continuăm cu această strategie”, este de părere Nicholas Gonzalez Casares, europarlamentar.

TOP articole
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile