Antena 3 CNN Politică Dan Nica: ”Dacian Cioloș și Superman Cîțu luptă cot la cot împotriva românilor la Bruxelles”

Dan Nica: ”Dacian Cioloș și Superman Cîțu luptă cot la cot împotriva românilor la Bruxelles”

Andreea Ştefan
2 minute de citit Publicat la 17:28 30 Sep 2021 Modificat la 17:29 30 Sep 2021

Delegația PSD din Parlamentul European a solicitat încă de săptămâna trecută o dezbatere prioritară, cu Rezoluție, în cadrul sesiunii plenare din luna octombrie, în legătură cu creșterea prețurilor la energie, o problemă majoră existentă la nivelul Uniunii Europene. Acest demers a fost respins astăzi de grupurile din care fac parte USR-Plus și PNL în cadrul PE.  

“Dacian Cioloș și PNL au respins rezoluția prin care PSD solicita soluții concrete și urgente în legătură cu creșterea prețurilor la gaz și energie. Ca urmare a deciziei Conferinței Președinților din Parlamentul European, Renew, al cărui lider este Dacian Cioloș și PPE, din care face parte partidul lui Superman Cîțu, solicitarea Grupului S&D (PSD) de a avea o Rezoluție în cadrul sesiunii plenare din luna octombrie a fost respinsă”, a declarat liderul Delegației Române PSD din Parlamentul European, Dan Nica.

Eurodeputatul social-democrat a explicat că această Rezoluție solicita soluții imediate în legătură cu creșterea prețurilor la gaz și energie, pentru ca ele să fie aplicate rapid  în România și în celelalte state membre ale Uniunii Europene afectate de criza prețurilor. 

Dan Nica a precizat că în urma negocierilor politice s-a stabilit că va avea loc o dezbatere prioritară, săptămâna viitoare, cu titlul - "Soluții europene privind creșterea prețurilor la energie pentru întreprinderi și consumatori: rolul  eficienței energetice și a energiei regenerabile și nevoia de a în lupta cu sărăcia energetică".

”Riscurile cu care se confruntă România și multe alte state sunt majore”

“Gravitatea creșterii dramatice a prețurilor la gaze și energie se va accentua și mai mult pe măsură ce ne apropiem de sezonul rece. Din păcate, în prezent, în România nu este implementată nicio politică guvernamentală de creștere a nivelului de trai, ceea ce face ca situația să fie tot mai greu de suportat de familiile cu venituri foarte mici.

Ca și cum nu ar fi fost de ajuns, Dacian Cioloș și PNL au luptat împotriva românilor și la Bruxelles. Atât Guvernul României cât și Comisia Europeană au datoria de a prezenta soluții rapide și concrete, pentru că riscurile cu care se confruntă România și multe alte state sunt majore. Uniunea Europeană și guvernele statelor membre trebuie să se reapropie de oameni prin fapte, nu prin vorbe, însă ceea ce s-a întâmplat astăzi ne îndepărtează de legislația europeană în vigoare care prevede clar și fără echivoc dreptul guvernelor de a lua măsuri atunci când există un eșec de piață (produse și servicii strategice – alimente, energie electrică, termică etc.)”, a menționat liderul Delegației Române S&D.     

Etichete: Dan Nica
Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole