Antena 3 CNN Emisiuni Subiectiv Dan Mănăstireanu, specialist în medicină de dezastru, plan de măsuri ce pot fi aplicate în 7 zile

Dan Mănăstireanu, specialist în medicină de dezastru, plan de măsuri ce pot fi aplicate în 7 zile

Claudia Popovici
2 minute de citit Publicat la 22:20 17 Oct 2021 Modificat la 22:31 17 Oct 2021

Profesorul Dan-Ioan Mânăstireau, singurul specialist în medicina de dezastru din România, a recomandat mai întâi un comitet format din specialişti, pentru că, spune medicul militar, varianta actuala a CNSU are o componență "inadecvată".

„În ultimele zile am discutat cu câţiva colegi din ţară. Un plan de măsuri care poate să fie realizat în 7 zile. Ca măsuri organizatorice, un comitet care să preia conducerea acțiunea sub patronajul logic şi activ al preşedintelui ţării.

Din păcate acest misterios fantomatic CNSU are o componența inadecvată. El este comparabil cu un organism care se ocupă cu curăţat zăpada în Bucureşti. Un comitet pe care eu l-am imaginat din 5 oameni din  care 4 să fie ultra specialişti şi un om care să reprezinte în mod real preşedintele ţării şi să păstreze legătura şi să aibă rolul de a informa Guvernul şi Parlamentul ce trebuie să facă.

2. Recâștigarea încrederii populației, în sensul unor măsuri clare adresate în primul rând către mass-media şi apoi către personalitățile cu impact puternic.

3. Testarea populației. Sunt adept al testării dar alături de vaccinări ţintite", a spus profesorul Dan-Ioan Mănăstireanu, singurul specialist în medicina de dezastru din România la emisiunea Subiectiv de la Antena 3. 

„Trebuie luate măsuri drastice, de un om care nu este compromis!”

„Trebuie luate măsuri foarte drastice, printre care vaccinarea tuturor cadrelor medicale. Dacă vrem să ținem școlile deschise, vaccinarea tuturor profesorilor. Am avut o vară întreagă de liniște și uzuri, în care nu s-a făcut nimic pentru convingerea oamenilor. Acum, nu avem decât să luăm măsuri drastice. Măsurile trebuie luate de un om care nu este compromis, iar conducerea sistemului sanitar este absolut compromisă, iar oamenii nu mai au încredere în ei”, a explicat profesorul Dan-Ioan Mănăstireanu.

Acesta a subliniat faptul că eșecul campaniei de vaccinare trebuie căutat la nivelul clasei politice, dar și în presă. 

Ce este medicina de dezastru

Medicina de dezastru nu este medicină, ci organizare, leadership cu mână de fier. Nu avem medici, medicamente, nu avem locuri și avem o multitudine de bolnavi. Acestea sunt condițiile medicinei de dezastru, iar în aceste condiții, organizarea și conducerea contează. Avem nevoie de lideri, nu de oameni politici și, din păcate, șeful DSU nu s-a impus ca un lider, iar cea mai clară demonstrație este că nici pe subordonații lui nu a reușit să-i convingă să se vaccineze. Peste 40% nu sunt vaccinați dintre cei care lucrează acolo. Medicina de dezastru nu este una a democrației, este o medicină de dictatură”, spune profesorul Mănăstireanu, pentru Gândul

Autoritățile din România l-au ignorat

Cu toate acestea, în ciuda faptului că este singurul specialist în medicina de dezastru din România, profesorul susține că autoritățile române nu au apelat la expertiza sa de când a început pandemia de COVID-19. Asta deși, la începutul anilor 2000, pe vremea când lucra la Ministerul Sănătății, a realizat un plan de dezastru.

„Având în vedere că am fost realmente ignorat de factorii de răspundere din segmentul de decizie privind intervenția în pandemia COVID, nu am de unde să știu dacă există un astfel de plan la nivelul Ministerului Sănătății. Ce știu sigur, pentru că transpare din acțiunile actuale, este că toți decidenții nu iau măsurile care se impun, și mă refer la Ministerul Sănătății, la care se adaugă haosul de la nivelul DSU. De altfel, căutați să vedeți ce planuri au spitalele și DSP-urile”, mai spune profesorul Mănăstireanu

Citește mai multe din Subiectiv
» Citește mai multe din Subiectiv
TOP articole