Antena 3 CNN Alegeri parlamentare 2020 Senatorul USR Dan Lungu renunţă la o nouă candidatură: Am luat decizia pentru a nu legitima un întreg șir de abuzuri și de decizii neinspirate

Senatorul USR Dan Lungu renunţă la o nouă candidatură: Am luat decizia pentru a nu legitima un întreg șir de abuzuri și de decizii neinspirate

Dana Musceleanu
2 minute de citit Publicat la 15:40 28 Oct 2020 Modificat la 15:40 28 Oct 2020

„Decizia de a-mi retrage candidatura de la Senat nu a fost una ușoară, dat fiind respectul pe care îl am pentru voturile colegilor care m-au investit cu încrederea lor. (…) Vreau să spun tuturor foarte ferm că, dincolo de toate neajunsurile și de luptele interne duse în partid, la momentul actual Alianța USR PLUS este singura opțiune care merită încrederea noastră, a românilor. Acesta este și motivul pentru ca nu plec din partid; pentru că eu încă mai cred că lucrurile pot fi reformate.”, a anunțat Dan Lungu, într-un comunicat de presă.

Realizarea listelor pentru parlamentare a sfidat valorile USR

Dan Lungu şi-a motivat decizia de retragere prin modul neinspirat în care au fost realizate listele cu candidaţii USR pentru alegerile din 6 decembrie.
”Revenind la retragerea candidaturii mele, motivul principal este următorul: nu aș vrea ca prin prezența mea să cauționez un mod de a face politică atât de diferit de cel pentru care eu și o bună parte din colegii mei am intrat în USR Iași. Nu sunt singurul care consideră că atât prezența domnului Marius Bodea în Alianța USR PLUS Iași, cât și procesul de realizare a listelor pentru alegerile parlamentare sfidează complet valorile și principiile fondatoare ale partidului și ale Alianței.

Despre alterarea ierarhiilor pe liste prin metoda „autobuzului cu geamuri fumurii” am mai scris, așa că nu insist. În privința prezenței domnului Marius Bodea în Alianță lucrurile stau astfel: în urma unui proces de negociere care să pună în operă strategia locală pentru alegerile locale, el a fost adus pentru a-l înlocui pe domnul Silviu Gurlui ca propunere în fața partenerilor din Alianță la candidatura pentru președinția Consiliului Județean – adică chiar pe cel ales de către Conferința Județeană a USR Iași. Operațiunea s-a desfășurat cu discreție totală, eufemistic vorbind, și cu multiple încălcări ale Statutului. Strategia nu a fost votată niciodată în Conferința Județeană și nici echipa de negociere, dacă aceasta din urmă chiar o fi existat”, a explicat senatorul.

Prefer să-mi retrag candidatura

Dan Lungu spune că a hotărât să nu mai participe la alegerile parlamentare pentru a nu legitima ”un întreg șir de abuzuri și de decizii neinspirate”.
”Pentru a nu legitima la rându-mi un întreg șir de abuzuri și de decizii neinspirate, prefer să-mi retrag candidatura. Rămân fidel valorilor si principiilor de modă veche, mulțumindu-le pentru încredere tuturor celor care m-au votat. Sper ca retragerea mea nu face decât sa le confirme faptul că au făcut o alegere bună, în adevăratul spirit userist”, a mai spus Dan Lungu. 

Etichete: USR Dan Lungu Iași
Citește mai multe din Alegeri parlamentare 2020
» Citește mai multe din Alegeri parlamentare 2020
TOP articole