Antena 3 CNN Actualitate Momentul în care Dan Ilie Morega lovește o jurnalistă: ”Marș afară!”

Momentul în care Dan Ilie Morega lovește o jurnalistă: ”Marș afară!”

Gabriela Mladin
<1 minut de citit Publicat la 13:27 22 Mar 2024 Modificat la 13:27 22 Mar 2024

Fostul prefect de Gorj este filmat cum o lovește pe jurnalistă și o dă afară din birou pe motiv că ”nu este acreditată”. 

Totul, în timp ce procurorii decid ce măsuri vor lua împotriva lui, în condițiile în care a fost prins pentru a șasea oară conducând cu permisul suspendat.

Seara trecută, fostul prefect, care se află și sub control judiciar, a fost surprins din nou la volan. În această dimineață, jurnaliștii s-au prezentat la biroul acestuia pentru a-i solicita un punct de vedere. Și deși fostul prefect a organizat o conferință de presă la ora 12:00, corespondenții unei televiziuni au fost bruscați, loviți și înjurați de Dan Ilie Morega, pe motiv că nu ar fi ”acreditați”. 

Incidentul a fost anunțat imediat prin numărul de urgență 112. Jandarmii au venit în sprijinul polițiștilor, aceștia aflându-se chiar în aceste momente în biroul lui Dan Ilie Morega pentru a-i cere explicații. 

Fostul prefect de Gorj a fost pus sub control judiciar, în urmă cu două săptămâni, de către Parchetul Sectorului 1 din București, după ce a fost surprins în trafic, fără permis. În urma acestei măsuri, Dan Ilie Morega nu avea voie să se urce la volan. Seara trecută însă, acesta a încălcat condițiile controlului judiciar. 

 

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole