Antena 3 CNN Politică Dan Constantin despre scandalul de la numirea șefilor ANR: „S-au spus lucruri foarte grave”-VIDEO

Dan Constantin despre scandalul de la numirea șefilor ANR: „S-au spus lucruri foarte grave”-VIDEO

<1 minut de citit Publicat la 19:03 18 Oct 2017 Modificat la 19:03 18 Oct 2017

Prim-vicepreședinte PNL, Raluca Turcan, și președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, s-au contrat miercuri, în plenul Parlamentului, pe tema numirii șefilor la ANRE.

Invitat la emisiunea La Ordinea Zilei, redactor-şef al Jurnalul Naţional, Dan Constantin a explicat din ce cauză a pornit scandalul de astăzi din Parlament.

„Problema la ANR e alta. Asta e o interpretare politică pentru a scăpa de problema creșterii de tarif. Creșterea de tarif a fost destul de mică era o creștere negociată este în grafic cu UE era întârziată, și atunci împing. Suntem într-un calendar deja întârziat de deschidere a pieței. Sigur că lucrurile astea a arunca acum pe producător că producătorul a manevrat piața că ANR și-a făcut jocuri s-au spus lucruri foarte grave. Sigur e o Comisie a Parlamentului de Control. Domnul Iancu o conduce care a fost și foarte atacat în fel și chip pentru treaba asta să vedem un raport legat de această piață. ANR ș-ia terminat conducerea, ei sunt chemați să dea informații pe sfârșit de mandat. ANR are un statut  de intependență dar este subordonat Parlamentului, a explicat Dan Constantin la Antena 3.

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole