Antena 3 CNN Actualitate Punctul de întâlnire: Blestemul morților suspecte de la Hexi Pharma. Cine sunt ”văduvele negre”

Punctul de întâlnire: Blestemul morților suspecte de la Hexi Pharma. Cine sunt ”văduvele negre”

3 minute de citit Publicat la 19:12 29 Mai 2016 Modificat la 19:12 29 Mai 2016

Radu Tudor a prezentat, la Punctul de Întâlnire, de la Antena 3, cum a început afacerea Hexi Pharma, aflată acum în centrul scandalului privind dezinfectanții diluați furnizați spitalelor, dar și misterul morților suspecte care au bântuit compania lui Dan Condrea în ultimii ani.

Imperiul Hexi Pharma a început să fie ridicat imediat după Revoluţie. Piatra de temelie a pus-o tatăl lui Dan Condrea, farmacist de meserie.

”Eu l-am cunoscut pe domnul Condrea în monentul în care a fost farmacistul şef al Spitalului Municipal şi a fost preşedinte al farmaciştilor din Bucureşti. Domnul farmacist Condrea a fost un model de farmacist pt colegii din spitale, prin rigurozitate, prin seriozitate, prin cunoştinţe şi prin felul în care a condus una dintre cele mai mari farmacii”, a spus Dumitru Lupuleasa, președintele Colegiului Farmaciștilor.

În anii 90, firma Hexi Pharma a funcţionat chiar în incinta spitalului Universitar, iar afacerile au mers tot mai bine de la un an la altul. După moartea farmacistului Condrea, Dan Alexandru a preluat frâiele afacerii.

Moartea pare să fi bântuit în ultimii ani Hexi Pharma

Deşi cifra de afaceri a crescut constant, firma, potrivit Cancan, pare lovită de blestem. Decesul milionarului Dan Condrea este doar ultimul dintr-un şir lung de drame ce au lovit angajaţii companiei.

O persoană din interiorul companiei a povestit CanCan că soţul contabilei din firmă, femeia care i-a făcut lui Condrea cunoştinţă cu actuala nevastă, a murit subit. La numai 30 de ani, Mihail Nedelcu a făcut infarct într-o dimineaţă când îşi bea cafeaua.

Uliana Ochinciuc, a doua soţie a lui Condrea, a venit dîn Republica Moldova împreună cu o prietenă - Natalia. Soţul acesteia era asociat cu Condrea. Natalia a murit în accident de maşină. Soţul ei a adormit la volan la intrare în Bucureşti, iar maşina în care se aflau cei doi a căzut de pe podul din zona Complexului "Europa". Bărbatul a scăpat ca printr-un miracol, dar basarabeanca n-a mai putut fi salvată şi a murit în spital.

Blestemat pare şi bugetul Sănătăţii din România. Nimeni nu poate spune la virgulă câţi bani intră, de unde şi pe ce se duc.

În 2016 Sănătăţii i-au fost rezervate peste 31 de miliarde de lei, adică 7 miliarde de euro, iar cumpărarea dezinfectanţilor se arată a fi o mare afacere. În România, cele mai multe spitale stau să cadă, infecţiile ascunse ani de zile sub preş omoară oameni, dar afacerile cu dezinfectanţi se fac pe sume fabuloase.

Datele publicate de Ministerul Sănătăţii au scos la iveală că avem spitale care plătesc milioane de euro anual pentru soluţiile care omoară bacterii.

Campionii contractelor cu spitalele

Reporterii Antena 3 au desoperit situaţii şi mai uluitoare. Un spital pe care l-am denumit al groazei a dat anul trecut 6,5 milioane de euro pe dezinfectanţi şi pe soluţii de deratizare.

Campionii contractelor cu spitalele, la capitolul dezinfectanţi, sunt cei de la Al Carina. O firmă din Ploieşti, care în 2015 a obţinut, printre altele, un contract de peste 2 milioane de euro, adică 10 milioane de lei doar cu spitalul de Urgenţă din Mureş. La asemenea sumă bolnavii s-ar aştepta să fie trataţi în mediu septic, doar că spitalul arată ca orice spital de provincie.

Spitalul de Urgenţă Târgu - Mureş a semnat un contract de aproape 3,5 milioane de euro pentru dezinfectanţi, în 2015. Iar în următorii trei ani de zile poate comanda produse de peste două milioane de euro, doar de la Al Carina.

La fel ca şi la Spitalul Universitar din Capitală. Dar aici, unitatea sanitară a cheltuit pe dezinfectanţi doar 16 mii de euro, în 2015. De aproape 75 de ori mai puţin pe an, decât spitalul din Târgu- Mureş.

Iar spitalul Floreasca, unde anul trecut au fost internaţi şi răniţii de la Colectiv, a cheltuit pentru dezinfecţie mai puţin de 30 de mii de euro pentru un an.

Nicio instituţie a statului NU poate preciza exact ce cheltuieli fac spitalele pentru dezinfectanţi. Asta pentru că multe dintre contracte sunt pentru mai multe achiziţii simultan. Spre exemplu, conducerea spitalului din Ploieşti n-a ezitat să semneze contracte pentru substanţe biocide cu valori fabuloase. Ca să nu pară dubioase, acestea erau luate la comun cu insecticide sau otrava pentru şobolani.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole