Antena 3 CNN Actualitate Locale Reacţia lui Dan Bittman după ce a rămas blocat într-un avion Tarom la finalul unui zbor pe ruta Cluj - București

Reacţia lui Dan Bittman după ce a rămas blocat într-un avion Tarom la finalul unui zbor pe ruta Cluj - București

Claudia Popovici
1 minut de citit Publicat la 17:31 07 Iul 2023 Modificat la 17:33 07 Iul 2023

Este sezonul vacanțelor, iar pe reţele sociale turiștii acuză calitatea slabă a serviciilor companiilor aeriene. Este şi cazul lui Dan Bittman care a avut o experiență neplăcută cu un zbor Tarom pe ruta Cluj-Bucureşti. 

Totul s-a întâmplat în urmă cu două zile la o cursă internă Tarom pe ruta Cluj-Bucureşti. La finalul zborului pasagerii, printre care se afla şi Dan Bittman, au fost nevoiți să aştepte minute bune pentru că nu se găsea o scară pe care să se coboare.

Artistul a relatat experiența neplăcută pe reţelele sociale. 

"După ce ca au întârziat o oră pe ruta Cluj-Bucuresti,acum caută o scara sa ne dea jos din avion???,felicitari Taron?,am scris voit cu N", scrie Dan Bittman pe Facebook. 

Întâmplarea a stârnit reacția internauţilor

"Cine vrea ,, senzații tari "recomand Tarom. Cine scapă ne și povestește",

"De-acum,Dane,când iei bilet,să-i întrebi si dacă e necesar să-ți iei o scară pliabilă in bagaj",

"Bine că a aterizat ! Altădată să fii prevăzător și să vii echipat inclusiv cu tobogan",

"Pacat ca emblema aviatiei romanesti se duce de rapa. Imi pare rau sa vad ca sunt si foarte multe persoane publice care mereu fac o reclama negativa a Taromului. Ar trebui tot ce este romanesc sa iubim si sa incercam sa reconstruim"

"Noroc că sunt ieftine biletele, altfel era nasol de tot. A, și mâncarea foarte bună, porții mari. Și nici avioanele nu trosnesc din toți rărunchii", sunt doar câteva din comentariile la postarea lui Dan Bittman.

O situaţie similară au trăit şi Maria Dragomiroiu și Sanda Ladoși cu un zbor Wizz Air de la Nurnberg.

În cazul lor, zborul a fost anulat și au rămas blocate nu mai puțin de 24 de ore departe de casă. 

”Am ajuns după 24 de ore, dacă puteți să vă închipuiți! Atât ne-au ținut și nimeni nu știe să-ți dea o informație măcar! E o sfidare la adresa pasagerului, compania s-a întins prea mult. Ne-a adus de dimineață, la ora 6 la aeroport. Am plecat cu același avion pe care l-au reparat.

Ne-au urcat din nou în el, au adus echipă de la Budapesta să-l repare. Până la urmă, pilotul și cu un mecanic neamț au rezolvat problema. E bătaie de joc! Toate zborurile de la compania asta au avut azi întârziere”, a declarat, Bebe Mihu, impresarul și soțul Mariei Dragomiroiu, citat de stiridecluj.ro

Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole