Antena 3 CNN Politică Dan Bittman: Liberalii m-au ofertat să candidez la Camera Deputaților. I-am refuzat! VIDEO

Dan Bittman: Liberalii m-au ofertat să candidez la Camera Deputaților. I-am refuzat! VIDEO

1 minut de citit Publicat la 20:20 15 Oct 2017 Modificat la 20:20 15 Oct 2017

Solistul trupei Holograf, Dan Bittman, a refuzat o ofertă din partea liberalilor de a candida pentru Camera Deputaților. Bittman a povestit, într-un interviu pentru antena3.ro, care au fost motivele pentru care i-a refuzat pe liberali și de ce crede că nu e compatibil cu lumea politică.

R: Oferte să intrați în politică ați mai primit?

D.B: Da, au mai fost. Dar nu m-au mai interesat și nu mă interesează politica în sine, nu mi se pare pentru mine. De ce? Pentru că spun ce gândesc și asta nu se face în politică, sunt coleric și în politică trebuie să ai un soi de diplomație, care câteodată nu e apreciată, mă uit acum că se bat prin studiouri, politicieni, foști politicieni, plus că eu sunt om pe care dacă îl pui într-o direcție, mă duc înspre ea.

R: Sunteți mai degrabă de stânga sau de dreapta, mai liberal?

D.B: Liberal da, pentru că am avut o meserie liberală toată viața mea, am depins de mine și de forțele mele și ale colegilor mei. Noi ne-am hotârât din '85, colegii mei chiar și-au dat demisia, erau ingineri, fiecare în întreprinderile lor, Edi Petroșel, toboșarul nostru ar fi putut să fie acuma directorul UAP, putea să fie directorul Dacia, pentru că era și este un tip foarte inteligent și și-a dat demisia și a spus "Gata! Din momentul ăsta, trăim liberi!" Iar ca să trăiești liber pe vremea lui Ceaușescu era o provocare.

R: Cine v-a ofertat ultima dată?

D.B: A, nici nu mai știu. Culmea că era...PNL, dar a trebuit să refuz, pentru că știu că nu mă pricep. Mi-au propus să candidez la o deputăție, dar de ce să-i încurc pe oameni.

Dan Bittman: Politicienii români să se lase! Toți! Țara va merge bine și fără ei VIDEO

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole