Este unul dintre cei mai apreciați artiști de la noi, dar Dan Bittman recunoaște că nu-i plac constrângerile de niciun fel.
“Eu m-am simţit întotdeauna un spirit liber şi am să fiu mereu partizanul libertăţii de orice natură ar fi ea, de la libertatea de exprimare şi de a gândi, până la libertatea rasială sau sexuală. Nu îmi plac constrângerile, deşi multe dintre ele ne sunt impuse de societatea în care trăim.
Această încercare a mea de a-mi păstra libertatea are un cost, şi încă unul foarte mare, dar nu-mi pare rău: aş plăti oricât ca să fiu lăsat în pace! S-au speculat multe amănunte ale vieţii mele private în presa de can-can, dar trăim foarte “la vedere” cu toţii, oameni obişnuiţi sau persoane publice, şi a devenit un fel de mândrie să fii tot timpul în pagina de Facebook, de Instagram, ori în reviste. Eu nu am fost întotdeauna pentru lucrul acesta, pentru că supraexpunându-te public, începi să-ţi cam pierzi din umor, să nu mai fii amuzant, proaspăt.
Poate şi eu am fost “luat de val”, atunci când am început să realizez şi să prezint emisiuni de televiziune şi să constat câtă notorietate îţi aduc, dar acum nu aş mai face asta doar de dragul de a mă “da pe sticlă”. Oricum, am foarte multe alte lucruri de făcut şi mă simt bine când am agenda încărcată”, a declarat Dan Bittman pentru Formula As.