Antena 3 CNN Emisiuni Subiectiv Dan Bittman: Cei care ne impun aceste restricţii vor să ne ducă într-o criză. Vor să se vândă medicamente, teste, vaccinuri

Dan Bittman: Cei care ne impun aceste restricţii vor să ne ducă într-o criză. Vor să se vândă medicamente, teste, vaccinuri

Adrian Iclozan
2 minute de citit Publicat la 20:58 01 Apr 2021 Modificat la 21:12 01 Apr 2021

Dan Bittman: Toată tragedia asta, cu morţi, se întâmplă în zona de stat. Statul nu poate controla ce promite

Dan Bittman: "Cred că uităm un lucru: tragedia asta, cu morţi, cu cifre prezentate în fiecare zi, se întâmplă în zona de stat. Adică spitalele de stat nu fac faţă. Adică, actul medical nu este atât de bine executat.

În spitalele particulare nu văd să fie niciun fel de problemă. Aud chiar că unele sunt fabulos de bine dotate iar medicii îşi exercită în continuare, cu profesionalism, meseria şi nu sunt probleme în zona privată.

Statul nu poate să controleze exact ceea ce promite şi pentru care este plătit. De aceea avem un buget, de aceea se scurg miliarde către spitalele de stat iar statul nu este capabil, din punctul meu de vedere, să gestioneze această problemă. Sunt două domenii diferite. Stat şi privat."

Alexandru Rafila: Nu există consecvenţă nici în adoptarea măsurilor, nici în explicarea lor

Alexandru Rafila: "Foarte multe dintre măsuri nu au fost explicate, au fost ezitante, au fost comunicate de azi pe mâine, după care măsura a fost schimbată şi adaptată.

Deci, în mod evident, nu există o consecvenţă nici în adoptatea măsurilor, nici în explicarea lor.

Trebuie să existe un echilibru între măsura pe care o iei şi nevoia ca populaţia să înţeleagă, să respecte şi să respecte măsurile adoptate."

Dan Bittman: După un an de zile de restricţii suntem în aceeaşi situaţie

Dan Bittman: "Nu cred că protestele continuă doar din cauza măsurilor neexplicate. Ele continuă pentru că într-un an nu am reuşit, prin toate măsurile aplicate, să îmbunătăţim situaţia acestui popor.

După un an de zile şi toate măsurile luate, suntem în aceeaşi situaţie iar poporul a fost foarte obedient. A respectat măsurile impuse şi, cu toate acestea, suntem într-o situaţie gravă.

Respect legea şi am respectat-o în tot acest an. Dar am senzaţia că oamenii care ne impun aceste restricţii vor să ne ducă într-o situaţie de criză. Vor neapărat să o facă...

Nimeni nu doreşte, de fapt, să îmbunătăţească ceva. Dimpotrivă. Doreşte să aibă cifre. Doreşte să vândă în continuare marfă: medicamente, teste, vaccinuri. Ce rost are să discutăm? Suntem în aceeaşi situaţie ca atunci când nu exista vaccin. Ba chiar mult mai rea.

Dan Bittman: Pentru fiecare român care moare ar trebui să răspundă cineva

(Bittman este întrebat care este, în opinia sa, cea mai mare problemă la 1 an şi 2 săptămâni de la declanşarea pandemiei)

Dan Bittman: "Numărul de morţi mi se pare o problemă uriaşă. Pentru fiecare român care moare, sincer, ar trebui cineva care să răspundă. Mi se pare foarte grav că au murit oameni, arşi, în spitalele unde s-au dus să se trateze de COVID, şi nimeni, în continuare, nu răspunde.

Mi se pare foarte grav că se iau măsuri aberante, care nu au nicio legătură cu virusul şi cu tratarea lui. Mi se pare foarte grav că tot ce este iniţiativă românească este bagatelizată şi dată la o parte instantaneu."

 

Citește mai multe din Subiectiv
» Citește mai multe din Subiectiv
TOP articole